"Am ajuns la Chişinău luni, chiar după alegeri. Recunosc din start că nu cunosc prea bine partidele politice din Moldova. Oricum am fost şocat că iarăşi au câştigat comuniştii. M-am întâlnit cu un prieten în centru. Pe la ora 4 el primeşte un mesaj în care era chemat la monumentul lui Ştefan cel Mare la ora 18.00, pentru un protest paşnic, împotriva alegerilor fraudate", spune Alexandru Vakulovski pentru clujeanul.ro.
La 18.00, la monumentul lui Ştefan cel Mare erau aproximativ 200 de persoane. Peste o oră Piaţa era plină de oameni. Care continuau să vină din toate cartierele.
Marţi, chiar când mă trezesc, văd ştirile din România. În Moldova mi-e dor de ştirile din România, pentru că, altfel, de la Moldova 1 nu afli nimic. Exact ca în epoca lui Brejnev. S-au adunat oameni în centrul Chişinăului, la Guvern, Preşedinţie şi Parlament. Merg să-mi scot cazierul judiciar (nu, nici în Moldova nu am scăpat de o grămadă de acte inutile). Sunt stupefiat, nu înţeleg ce se întâmplă. Se aud explozii şi ţipete.
Mă întorc la Preşedinţie şi Parlament. Mă întâlnesc cu oameni pe care nu i-am văzut de mai mult de 10 ani. Sunt toţi aici, toată lumea e în centrul Chişinăului. Chişinăul e blocat, nu se mai poate intra în oraş. Aud că ar fi foc şi la vama Sculeni, unde basarabenii nu sunt lăsaţi să vină acasă… Preşedinţia parcă ar fi muzeu, are geamurile sparte şi lumea circulă nestingherită. Cică ar fi primii morţi. Dar nimic nu e sigur. Pe clădirea Preşedinţiei e un drapel al Uniunii Europene şi unul al României. De pe geamurile Parlamentului zboară scaune, hârtii, cabluri. Ultimii poliţişti ies, sunt aplaudaţi pentru că nu vor să mai lupte cu protestatarii. E destul de dubios că aceste clădiri, cele mai importante din Moldova, sunt părăsite, lăsate să fie devastate. Pentru a-i face pe toţi protestatarii hoţi şi huligani. Parlamentul arde, eu fac poze.
Centrul e plin de protestatari, o parte o ia spre televiziune… Aflu că la televiziunile comuniste, un scriitor tânăr din Moldova, Pavel Păduraru, e acuzat de „instigare la violenţă”. Pentru un articol nevinovat. Cineva povesteşte că domnul comisar de poliţie al Chişinăului a rămas fără dinţi.
Pe la 11 aflu că mama e disperată şi nu ştie ce se întâmplă în Moldova, nu ştie ce se întâmplă cu mine. Cer un telefon şi o liniştesc pe mama. Ea stă în raionul Ştefan Vodă, unde nu e nici un post TV credibil. Sunt viu, mamă… Stai liniştită, sunt cuminte.
Când plec spre Buiucani, cartierul unde stă un prieten, văd cum vin trupele speciale. Iarăşi va fi sânge… Şi eu nu înţeleg nimic, chiar dacă sunt aici. Ce se întâmplă? Probabil că din afară nu se înţelege chiar nimic.
Azi, 8 aprilie, Chişinăul e plin de trupe speciale. Nu se ştie clar câţi morţi şi răniţi sunt. Câţi au fost şi câţi vor fi. Respect pentru tinerii care au ieşit în stradă, care au ales să nu mai creadă toate minciunile. Unii dintre ei deja sunt jertfe… Sper ca această mişcare să nu se termine aici, să nu se muşamalizeze cazul şi să nu se spună că totul a fost o acţiune a unor golani… Liderii partidelor „mai OK” din Moldova sunt speriaţi, nu se solidarizează cu protestatarii. Sunt în Chişinău, se adună iar oamenii în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ce se întâmplă? E protest? E revoluţie? Cu siguranţă e istorie…
Pe lângă mine aleargă un grup de copii cântând: „Un-doi, un-doi, comuniştii la gunoi!”
P.S.: Termin textul rapid şi mă grăbesc să-l trimit în România. Rapid, pentru că ieri nu mai mergeau telefoanele şi internetul. S-ar putea ca şi azi să fie la fel…
Corespondenţă specială din Chişinău: "Un-doi, un-doi, comuniştii la gunoi!"
