Caz şocant în Gorj! Copil bătut de tată până i-a rupt mâna pentru că a mâncat două felii de salam

Caz şocant în Gorj! Copil bătut de tată până i-a rupt mâna pentru că a mâncat două felii de salam
Caz şocant în Gorj! Copil bătut de tată până i-a rupt mâna pentru că a mâncat două felii de salam

Un adolescent de 15 ani, din comuna Slivilești, județul Gorj, a ajuns la spital cu mâna ruptă, după ce a fost bătut de tată, pentru că a deschis frigiderul și a tăiat două felii de salam.



Primarul comunei Slivilești, Sorin Bucurescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că băiatul de 15 ani i-a povestit cum tatăl lui a devenit violent în momentul în care a copilul a deschis frigiderul și a tăiat două felii de salam, fără să-i ceară acordul.

"Pot eu să-i iau apărarea unui asemenea om, atâta timp cât ești capabil să dai în copil până când îi rupi mâna? Doar pentru faptul că a tăiat două felii salam, tocmai de aceea l-a bătut. Copilului i-a fost foame. (...) El (tatăl - n.r.) minte, nu pentru că nu a vrut copilul să mănânce, ci pentru că a mâncat două felii de salam. Cu atât mai dureros. Copiii se duc la muncă prin sat și seara părinții le cer banii pentru țigări și băutură. Mama nu vine acasă cu săptămânile", a spus Sorin Bucurescu.

Bărbatul de 48 de ani acuzat că și-a bătut copilul până i-a rupt mâna a fost reținut, joi seara, pentru violență în familie.

Scandalul a avut loc pe 1 iulie, însă de teamă băiatul nu a mers imediat la spital și la Poliție.

"La data de 5 iulie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Slivileşti au fost sesizaţi de un tânăr de 15 ani despre faptul că, la data de 1 iulie, tatăl său, în vârstă de 48 de ani, ar fi exercitat acte de violență asupra sa. Din verificările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, a avut un conflict spontan cu tatăl său, care, pe fondul consumului de alcool, a exercitat acte de violență asupra sa, provocându-i leziuni. Joi, minorul a fost prezentat la SML Gorj, unde, cu ocazia examinării, s-a constatat că necesită un număr de 30-35 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare", a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Cazul este anchetat şi de Direcţia pentru Protecţia Copilului Gorj, băiatul de 15 ani fiind consiliat de un psiholog. Reprezentanţii instituţiei au discutat cu mama copilului pentru a afla ce s-a întâmplat exact.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?