Batem la poarta Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Protecţiei
Copilului din sectorul 1, fostul adăpost pentru copii Sfânta Ecaterina.
Îi spunem paznicului că avem nevoie de doi copii pentru curăţenie. Nu
suntem refuzaţi, mai mult chiar, aflăm că închirierea copiilor este o
practică frecventă.
CLIENT: Domnule, cu cine pot vorbi şi eu, că am şi eu nişte treabă de
făcut pe acasă. Am nişte...Am terminat de zugrăvit...Şi mai am mobilă
de cărat. La curăţenie, cu astea...
PAZNIC: Lăsaţi-mi un număr de telefon.
(...)
PAZNIC: - Pentru mâine, da, se poate.
CLIENT: - Vreo doi-trei copii, aşa... Să mă ajute. Dar să fie cuminţi, adică nu....
PAZNIC: - Dar normal, că eu lucrez aici. Vă las buletinul meu.
CLIENT: - Nu-i vorba de aşa...
PAZNIC: - Am doi ani de când lucrez aici.
CLIENT: - Nu, dar nu-i problema că să-mi laşi matale garanţie.
PAZNIC: - Sunt oameni serioşi, care muncesc. Ei vor un ban pentru muncă.
CLIENT: - Ah, au mai lucrat. Au mai lucrat aşa?
PAZNIC: - Da, normal.
Aşa că începem negocierea. Omul de la paza are un tarif fix şi promite că va livra chiar el copiii.
CLIENT: - Şi cât mă costă?
PAZNIC: - Păi câte camere aveţi?
CLIENT: - Două camere.
PAZNIC: - Păi...3 milioane la unul şi 3 milioane la altul, 6 milioane.
CLIENT: - 6 milioane !?
PAZNIC: - Ia una o cameră şi una o cameră şi în 4-5-6 ore trage tare şi termină.
CLIENT: - Şi-ţi dau banii când ? Când mă întâlnesc cu matale sau când termin ? Ca să stabilesc şi asta.
PAZNIC: - Dai un avans cand vin eu cu ele.
CLIENT: - Şi restul rămâne la nevastă-mea şi rezolvi cu ea.
Aceeaşi situaţie şi la adăpostul social Pinocchio, din Bucureşti. La
poartă ne întâmpină câţiva adolescenţi şi paznicul, care ştie cum merg
lucrurile.
CLIENT: Nişte băieţi să mă ajute şi pe mine la grădinărit ?
PAZNICUL: E şeful aici...
COPIL: La o...?!
CLIENT: La o grădină.
COPIL: La o gradină?
CLIENT: Da.
COPIL: Ce aveţi de făcut acolo?
CLIENT: De aranjat nişte flori, de săpat puţin, de tuns iarbă…
În câteva momente, paznicul adună copiii, dar ne previne că are nevoie
de acordul conducerii. Peste câteva minute apare şi directorul-adjunct
al adăpostului.
PAZNIC: Doamnă...a venit un domn.
EDUCATOAREA: Aşa....
PAZNIC: Să-i ia la muncă.
PAZNIC: La nişte săpări.
EDUCATOAREA: Care vor să plece? Ăştia mari! Hai!
Copiii nu vor să plece. Cedează totuşi la insistenţa paznicului.
Serviciile minorilor sunt, însă, mai ieftine decât la adăpostul
precedent.
PAZNIC: Ce mă, bani de unde luaţi? De la dracu!
CLIENT: De pus nişte flori, de aranjat un spaţiu verde, d-astea.
(...)
CLIENT: E bine, mă, un milion?
PAZNIC: Mai vă dă poate un sandviş, ceva de mâncare…
CLIENT: Normal, că n-o să-i las pe inima goală.
Batem palma, iar a doua zi, de dimineaţă venim să ridicăm copiii, cum ne-a fost înţelegerea.
La fel de uşor minorii ar fi putut ajunge în mâinile unor traficanţi de
carne vie: odată ieşiţi pe poarta centrului de plasament, urcaţi într-o
maşină străină, nimeni nu le garantează că se vor mai întoarce. De data
asta, însă, minorii au fost predaţi de reporterii Realitatea TV
autorităţilor competente.
Unul dintre minorii închiriaţi de noi ne spune că este obişnuit să muncească cu ziua.
După ce a văzut cazurile filmate de echipa Realitatea TV, secretarul de
stat de la Agenţia pentru Protecţia Drepturilor Ileana Savu i-a găsit
vinovaţi doar pe paznicii adăpostului.
Poliţiştii au deschis însă o anchetă care vizează şi conducerea celor două centre.
Copii de la adăposturile sociale din Bucureşti, trimişi să muncească cu ziua
