Constantin Simirad (PSD) a anunţat că îl va sprijini pe Traian Băsescu la prezidenţiale

foto: NewsIN
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad (PSD), a declarat vineri că îl va sprijini pe Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale, în cazul în care actualul şef al statului va candida pentru un nou mandat.

"Deşi fac parte din PSD, voi face campanie electorală pentru domnul Traian Băsescu. Fac apel şi la colegii din PSD să se asocieze acestei iniţiative şi să devină militanţi pentru realegerea domnului Băsescu. Nu-mi dau demisia din PSD", a afirmat Simirad în conferinţă de presă.

"Suntem un club de 42 de persoane, sunt oameni de cultură, profesori universitari, lideri mass-media şi oameni de afaceri. Aceşti 42 de oameni au făcut o analiză pertinentă şi foarte profundă cine este recomandat României între Geoană şi Băsescu. Am ajuns la concluzia că  cu un scor de 32 la 10, că Traian Băsescu este cel care pentru moment este mai bun pentru România", a declarat Simirad.

"M-am dat de partea celui care este cel mai util României în momentul de faţă", a adăugat preşedintele CJ Iaşi care îi reproşează lui Mircea Geoană chiar modul cum a rezolvat problemele interioare din partid. "Dacă nu poate să rezolve două probleme atât de mărunte, pentru că eu mă duceam şi tuşeam o dată în filială şi punem ordine. Dacă nu a putut să pună ordine în două filiale nenorocite, cum va pune ordine în România unde lucrurile stau ceva mai complicat", s-a întrebat Simirad.

În ciuda faptului că se aştepta să fie exclus, PSD, prin vocea preşedintelui filialei Iaşi, GHeorghe Nichita, a spus că organizaţia locală nu-l va exclude pe Constantin Simirad din partid. 

"Domnul Simirad forţează să-l dăm noi afară din partid, noi nu vrem să-l dăm afară din partid. Îl păstrăm în galantarul partidului ca să demonstrăm ce înseamnă un exemplu de oportunism politic, pentru ca alţii să nu facă lucrul acesta", a declarat şeful PSD Iaşi, Gheorghe Nichita.

Vicepreşedintele PSD a precizat, însă, că situaţia lui Simirad va fi discutată la nivelul Biroului Permanent Naţional, având în vedere că acesta ocupă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?