PSD n-a avut 6 voturi ca să treacă legea incompatibilităților care se prescriu după 3 ani

 

Situație ciudată în Plenul Camerei Deputaților. Nu s-au întrunit suficiente voturi pentru ca proiectul de lege prin care conflictul de interese și incompatibilitățile să se prescrie după 3 ani. Asta pentru că mai lipseau 6 voturi. Vorbim de un proiect de lege inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu și semnat de peste 100 de parlamentari care prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii lor.

Ce prevede proiectul, modificat în comisia juridică, la propunerea deputatului PSD Eugen Nicolicea:

"Faptele săvârșite de persoanele încadrate la categoriile prevăzute la art. 1, aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice ce determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termenul general de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2517 din Legea privind Codul Civil."

După votul din Cameră, proiectul, care modifică Legea ANI, merge la Senat, care este for decizional. Inițiatorii propun "introducerea unui termen de prescripție a faptelor ce determina existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, având în vedere că și în materie mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituție juridică, mai precis prescripția răspunderii penale."

"De asemenea, nu este nici moral și nici legal că aceste fapte să fie imprescriptibile," susține Rădulescu în expunerea de motive. Totodată, Senatul a adoptat luni un alt proiect tot al lui Rădulescu care prevede același lucru - faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?