Conflict deschis Bruxelles-Roma. Comisia UE declanșează procedura de infringement

 
Matteo Salvini, Luigi di Maio și Giuseppe Conte
Matteo Salvini, Luigi di Maio și Giuseppe Conte

Comisia Europeană anunță o procedură de încălcare a Tratatului împotriva Italiei, din cauza cheltuielilor bugetare imprudente ale guvernului de la Roma, o decizie care ridică miza conflictului cu Executivul dominat de naționalistul Matteo Salvini. 

Comisia Europeană va declanşa miercuri proceduri disciplinare împotriva Italiei, printr-o scrisoare ce afirmă că politicile fiscale ale guvernului de la Roma sunt lipsite de prudenţă şi ar putea expune ţara la o pierdere şoc de încredere pe pieţele financiare, scrie cotidianul La Repubblica, preluat de Reuters, notează Agerpres.

Publicaţia citează din proiectul scrisorii ce urmează să fie trimisă guvernului italian, care s-a lansat în noi programe sociale majore într-un efort de a stimula cea de-a treia mare economie din zona euro.

Conform aceluiaşi cotidian, Comisia Europeană va cere guvernului de la Roma să opereze reduceri bugetare de circa 3-4 miliarde de euro pentru a evita sancţiunile europene.

Decizia vine pe fondul unei crize în sânul guvernului de la Roma, unde cele două partide, Liga și Mișcarea 5 Stele (M5S), ajung tot mai greu la acorduri pe tema măsurilor adoptate.

Liderul Ligii și ministrul de INterne, Matteo Salvini, vrea mai multă autonomie pentru regiunile din nordul Italiei controlate de formaţiunea sa, reduceri masive de taxe - sfidând regulile bugetare europene - şi măsuri mai aspre împotriva imigraţiei.

De partea cealaltă, M5S are rezerve faţă de unele puncte de pe agenda lui Salvini, însă liderul său, Luigi Di Maio, a propus un summit al coaliţiei pentru aplanarea divergenţelor.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?