Comuna din România care s-a prezentat SINGURĂ la cel mai mare târg de turism. Ce are UNIC

Are locuri de o rară frumuseţe şi, în vecinătate, o mulţime de alte atracţii turistice pe care s-a dus să le arate lumii întregi. O comună din Caraş Severin a mers pe propriile forţe la cel mai mare târg de turism din lume, la Berlin.

Este vorba de comuna Eftimie Murgu, de pe Valea Rudăriei, care s-a prezentat, între 8 şi 12 martie, la „Internationale Tourismus Börse/ITB”, cel mai mare târg de profil, unde pe 160.000 mp au venit 7000 de expozanţi din aproape toate colţurile lumii. Pragul acestui târg a fost trecut de o jumătate de milion de vizitatori.

România a avut la Berlin propriul un stand de prezentare, iar comuna Eftimie Murgu din Caraş Severin a avut şi ea unul, la care i-a îmbiat pe reprezentanţii agenţiilor de turism ori simpli vizitatori să vină în Banat să vadă morile de apă de la Rudărie, să colinde Clisura Dunării şi să facă o plimbare cu Semmeringul Bănăţean, de la Oraviţa la Anina.

„La Berlin am trimis o echipa de cinci oameni din Primărie, care au prezentat produse tradiţionale din comună: răchie, brânză, făină de mălai, desigur, măcinată la vechile noastre mori de apă, oţet de prune, dulceţuri. Am avut şi pliante, în care am promovat atât Rudăria, cât şi întregul judeţ Caraş-Severin, în special partea montană, Clisura Dunării şi calea ferată Oraviţa -Anina. Toată oferta noastră s-a bucurat de mare atenţie. Consider că n-am fost degeba la Berlin, dimpotrivă, a fost un succes şi vom continuă acţiunile noastre de promovare. Şi nu numai de promovare, avem în derulare proiecte care să transforme Rudăria într-o zona de atracţie turistică”, a spus pentru argument-cs.ro Mihai Vlădia, primarul comunei Eftimie Murgu.

Participarea la târgul de turism s-a făcut pe banii primăriei şi cu mult voluntariat şi bunăvoinţa din partea partenerilor care au susţinut demersul.

La Berlin s-a promovat şi campingul Rudendorf, ce se deschide la sfârşitul lunii mai, festivalurile din toamna, turismul eco şi de agrement în zona montană. Este o premieră ca o comună să participe în nume propriu la un eveniment de o asemenea anvergură.

Parcul mulinologic Rudăria este cel mai mare complex de mori de apă din sudul Europei şi însumează un număr de 22 de mori, care mai funcţionează şi în prezent.

În 2016, Rudăria a început elaborarea unei strategii de promovare, de transformare a acestei localităţi într-o destinaţie de vacanţă în care se împletesc natură, cele 22 de morile de apă, festivalurile tradiţionale şi bunătăţile tradiţionale specifice Văii Almajului.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?