Comisia UE atacă Polonia la Curtea Europeană de Justiție

Comisia Europeană a anunţat luni că a sesizat Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) în cazul legii adoptate de Polonia pentru reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor de la Curtea Supremă, spunând că încalcă valorile fundamentale ale UE, potrivit dpa şi AFP, citate de Agerpres.



Comisia Europeană a solicitat o procedură rapidă şi a cerut CEJ să impună măsuri interimare astfel încât Curtea Supremă din Polonia să revină la situaţia anterioară adoptării noilor legi.

Măsura face parte din procedura de infringement lansată de CE împotriva Poloniei.

Bruxellesul şi Varşovia se află în dispută de la sfârşitul lui 2015, din cauza îngrijorărilor că reformele adoptate atunci de Partidul Lege şi Justiţie (PiS, naţional-conservator) plasează sistemul judiciar sub o influenţă politică excesivă şi subminează valorile europene.

Printre altele, reforma reduce vârsta de pensionare a judecătorilor de la Curtea Supremă de la 70 la 65 de ani, o măsură care a forţat până acum retragerea a 21 de judecători.

PiS susţine că prin această reformă curăţă instanţa de judecători corupţi, însă oponenţii îl acuză că încearcă astfel să îndepărteze vocile critice.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?