Firea, mesaj pentru primarul sectorului 5, care a ținut școlile deschise: Va răspunde în fața legii

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a criticat în termeni duri ”deciziile locale” care au ignorat hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență privind închiderea școlilor. Primarul general a făcut referire la situația din sectorul 5 al Bucureștiului, unde școlile au rămas deschise, potrivit deciziei primarului Daniel Florea. 






”Nu voi intra în polemică cu nimeni. Eu respect legislația. Decizia de închidere a școlilor a fost consfințită de hotărârea unui for care nu poate fi combătut, un Comitet pentru Situaţii de urgenţă, condus de prefectul municipiului. Nu ne jucăm cu astfel de decizii şi nu putem lua decizii locale. Fiecare va răspunde în faţa legii pentru nesupunerea unei decizii”, a spus Firea după Comandamentul de iarnă, răspunzând unei întrebări.

Reacția primarului general a venit după ce primăria Sectorului 5, condusă de primarul Daniel Florea, a decis ca școlile de pe raza administrativă să rămână deschise vineri, iar părinții care doresc să-și lase copiii la cursuri, să o poată face. 

Bucureştiul şi alte 14 judeţe se află sub Cod Portocaliu de ninsori abundente, strat de zăpadă consistent, viscol şi vizibilitate scăzută, astăzi, până la ora 15:00.

Blocaj pe linia tramvaiului 41, vineri dimineaţă, din cauza zăpezii - FOTO

Primaria Capitalei a anunta că in conditiile ninsorii abundenta si viscolului toate utilajele actioneaza in baterie, prin pluguire, insotite de echipaje ale Politiei Locale, pe arterele principale, pentru ca acestea sa ramana practicabile si sa nu apara probleme deosebite in trafic.

Pe parcursul noptii operatorii au acționat pentru împrăștierea de material antiderapant și pluguire în zona rampelor, pantelor, podurilor, stațiile RATB și a arterelor din urgența I și urgența II.

Traficul rutier se desfășoară în condiții normale de iarnă, fără a exista probleme deosebite, arterele principale fiind curățate în proporție de 30%-40%, iar pe cele secundare s-a acționat pentru pluguire, acestea fiind practicabile, mai precizează Primaria. 

Circulație de coșmar în Capitală! Misiune imposibilă pentru pietoni(VIDEO)

Operatorii de salubritate au acționat și în majoritatea statiilor si refugiilor RATB, din toate cele 6 sectoare, unde a fost degajată zăpada, astfel încât accesul pietonilor în/din mijloacele de transport să se desfăsoare în conditii normale

La ora 07.00, în condiții de ninsoare abundentă situația pe sectoare este următoarea:

Sectorul 1 - arterele principale sunt curățate în proporție de 20%;
Sectorul 2 - arterele principale sunt curățate în proporție de 30%;
Sectorul 3 - arterele principale sunt curățate în proporție de 30%;
Sectorul 4 - arterele principale sunt curățate în proporție de 40%;
Sectorul 5 - arterele principale sunt curățate în proporție de 30%;
Sectorul 6 - arterele principale sunt curățate în proporție de 40%;

Operatorii au comunicat că s-a acționat azi noapte cu 400 de utilaje după cum urmează:

Sectorul 1: - 89 utilaje / 175 operatori;
Sectorul 2: - 49 utilaje / 0 operatori;
Sectorul 3: - 62 utilaje / 30 operatori;
Sectorul 4: - 95 utilaje / 120 operatori;
Sectorul 5: - 37 utilaje / 19 operatori:
Sectorul 6: - 61 utilaje / 90 operatori;

Reprezentantii Politiei Locale au acţionat cu 18 echipaje/schimb, și au luat măsuri conform procedurilor instituite, astfel:

- s-a verificat modul în care operatorii de salubritate își desfășoară activitatea și respectă procedurile de intervenție;

- au fost sesizate aspectele depistate în teren cu privire la străzi cu depuneri de polei, copaci căzuți, panouri publicitare, schele de construcții neancorate și cabluri căzute;

- s-a acționat pentru fluidizarea circulației în intersecțiile unde nu au funcționat semafoarele;

- s-a acordat sprijin utilajelor care au acționat pentru împrăștirea de material antiderapant;

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?