Coloane de maşini la ieşirea din ţară. La punctul Nădlac-Arad este aglomeraţie mare

 

Coloane de maşini s-au format, vineri, la punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad, unde se aşteaptă chiar şi o oră şi jumătate pentru a ieşi din ţară, după ce mulţi români îşi încheie concediile şi se întorc la locurile de muncă din străinătate.



Câteva sute de maşini aşteaptă să iasă din ţară prin punctul de trecere a frontierei Nădlac II, de pe autostrada Nădlac-Arad, deoarece mulţi români care muncesc în vestul Europei se întorc la locurile de muncă, scrie Mediafax.ro. 

Poliţiştii de frontieră susţin că au luat măsuri speciale pentru a face faţă aglomeraţiei, iar vineri se lucrează pe şase benzi de ieşire din ţară.

Totodată, pe sensul de intrare în ţară nu este aglomeraţie, maşinile mici aşteptând circa 20 de minute.

Pentru evitarea aglomeraţiei, Poliţia de Frontieră Arad recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria.

În judeţul Arad sunt patru puncte auto de trecere a frontierei, la Nădlac pe DN7, la Nădlac pe autostradă, la Turnu şi Vărşand.




Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?