Clujenii care vin pe jos la marele protest din 20 ianuarie din Capitală, anunț zguduitor

 
Protest 20 ianuarie
Protest 20 ianuarie
Protest 20 ianuarie Protest 20 ianuarie Protest 20 ianuarie

Un amplu protest este anunțat pentru 20 ianuarie în Capitalei României împotriva legilor justiției trecute în forță de PSD-ALDE în Parlament la sfârșitul anului trecut. Oamenii din toată țara s-au mobilizat și încearcă să trezească Bucureștiul din adormire.

Un grup de protestatari a plecat pe jos în urmă cu o săptămână din Cluj-Napoca ca să participe la marele protest din 20 ianuarie.

Clujenii au parcurs mai bine de 3 sferturi din drumul de aproape 400 de kilometri, dar se confruntă cu vremea extremă care a lovit România.

Grupul de protestatari a ajuns miercuri seara la Comarnic, la mai puțin de 100 de kilometri de București, dar în ultima zi au mers prin lapoviță, vânt, zăpadă.

Mesajul transmis către bucureșteni, din mijlocul viscolului și nămeților, este unul impresionant:

"Am vrut prin acest drum pe jos să ne adresăm celor 300.000 de bucureșteni care au ieșit în stradă în februarie 2017, noi credem că ar putea să refacă acest gest. Mesajul nostru este unul simplu pentru bucureșteni: Dacă noi am plecat pe jos, și voi puteți face efortul de a ieși din casă, din blocuri, să ieșiți sâmbătă în stradă pentru a vă face simțită prezența", a declarat Sorin Bobiș, inițiatorul marșului.

Clujenii care au plecat în marș spre Capitală spun că ideea marșului a fost de a-i sensibiliza pe oamenii din București, nu pe cei din țară, care deja s-au mobilizat să ajungă la marele protest:

"Trebuie să dovedim că populația civilă este o forță. Că putem să ne organizăm. Totul a plecat de la o idee pe Facebook de la 2-3 persoane, acum în spatele nostru e o întreagă armată. Nu am cunoscut România până acum. Am ajuns ca mașina de sprijin să fie plină plină de mâncare, nu putem să refuzăm pe nimeni. Oameni care poate că sunt sărmani ne oferă lucruri de care probabil că ei au nevoie. Azi a fost o zi grea, cu lapoviță, fiecare camion trece la 50 cm de noi, nu ne ajută prea mult pelerinele de ploaie", a mai spus Sorin Bobiș într-o intervenție TV.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?