Clubul Colectiv avea autorizație doar pentru 80 de locuri. În club, au fost 500 de persoane

 

Clubul Colectiv era autorizat doar pentru 80 de persoane. Există o declarație pe proprie răspundere, semnată de unul dintre asociați, potrivit căreia clubul avea doar 80 de locuri pe scaune. Asta în condițiile în care în club, vineri noapte, erau 500 de persoane. Potrivit surselor Realitatea TV, localurile care au peste 100 de locuri au nevoie de aviz de la ISU.



Avocata Cornelia Lalu se întreabă cum în cazul clubului Colectiv nu a existat o autorizație de la pompieri, în condițiile în care, în noiembrie 2014, la sediul fostei Fabrici Pioneriul a avut loc un incendiu: 

"Orice unitate trebuie să își depună acel dosar pentru autorizarea de funcționare, după obține un acord de funcționare. În cazul clubului Colectiv, eu nu înțeleg cum nu exista o autorizație de la pompieri pentru că, înainte, exista instructajul PSI, care era alături afișat în orice unitate și unde era afișat și un plan de evacuare. În această situație văd aici nu numai o rețea de corupție (...) pentru că nu poți în momentul în care, în noiembrie 2014, la sediul fostei Fabrici Pioneriul are loc un incendiu, pentru că la sediul fabricii mai există și alte unități, nu poți să lași clubul la doi metri fără o verificare din partea pompierilor. Sunt imagini în arhivele tuturor televiziunilor în care, în noiembrie 2014, sunt unități care vin si sting un incendiu în această incintă. În noiembrie, când domnul acesta dădea această declarație pe proprie răspundere, nu verifica acest club. Din noiembrie până acum puteau avea loc multe incendii".

De asemenea, un fost viceprimar din provincie, Adrian Atomei, a reacţionat, la rândul său, la explicaţiile primarului Sectorului 4 şi a celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

"Văd la TV nişte nesimţiţi din administraţia locală din București care spun că autorizaţia de funcţionare este formală şi se emite în baza unor documente sumare şi doar a unei plăţi de taxe şi nu stă în competenţa reprezentanţilor instituţiilor dânşilor alte chestiuni de autorizare. Voi vorbiţi serios? Băi, nesimţitilor, măcar nu încercaţi să minţiţi în faţa întregii ţări?", a declarat fostul viceprimar al Brașovului, Adrian Atomei, potrivit Realitatea TV.

Viceprimarul a prezentat, totodată, lista cu documentele necesare pentru funcţionarea unui club:

- aviz/autorizaţie de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică
- aviz/autorizaţie de securitate la incendiu de la I.S.U.
- aviz/autorizaţie de funcţionare de la Agenţia pentru Protecţia Mediului

"Cu alte cuvinte, acordul de funcţionare NU poate fi dat fără a avea acordul de la celelalte instituţii ale statului. Primăria are ultimul cuvânt privind funcţionarea sau nu a unui club", a mai spus Adrian Atomei.


Ce spune Primăria Sectorului 4

În cadrul unui comunicat de presă, Primăria Sectorului 4 a publicat întregul dosar al societăţii SC Colectiv Club SRL şi susţine că "respectivul agent economic își desfășura activitatea în baza declarației pe propria răspundere, conform căreia, erau întrunite condițiile de funcționare, specifice pentru fiecare autoritate publică. Declarația pe propria răspundere a fost cuprinsă în certificatul constatator pentru punctul de lucru, document eliberat la data de 7.10.2014 de către Registrul Comerțului". 

"Având în vedere că acest certificat constatator reprezenta asumarea de către solicitant a responsabilităților privitoare la legalitatea desfășurării activităților declarate,  iar dosarul de autorizare depus la Primăria Sector 4 pe data de 6.11.2014, întrunea toate condițiile impuse de legislația în vigoare, s-a emis de către Autoritatea Locală Sector 4 Acordul de Funcţionare Nr. 3909/14.01.2015, respectiv Autorizaţia de Funcţionare Nr. 369/14.01.2015", se mai precizează în comunicat.  

 

După ce a fost emis certificatul constatator, firma s-a adresat Primăriei Sectorului 4, solicitând eliberarea acordului și autorizației de funcționare, depunând un dosar care conținea: certificatul de înregistrare de la Registrul Comerțului, actul constitutiv de înființare a societății, certificatul constatator pentru punctul de lucru, dovada spațiului, contractul de salubrizare, certificat fiscal emis de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4, chitanța dovedind achitarea taxei  aferentă eliberării.

"Eliberat de către Registrul Comerțului în baza unei declarații pe propria răspundere, certificatul constatator cuprinde codurile CAEN pentru tipul de activitate desfășurată, în acest caz, alimentație publică, baruri și alte activități de serviere a băuturilor, activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune, activități de post producție video, activități de interpretarea artistică, spectacole, alte activități recreative și distractive", mai susține primăria. 

De asemenea, conform Legii, respectivul certificat constatator rămâne valabil până la modificarea condițiilor de funcționare sau activităților pentru care s-a dat declarația pe propria răpundere.

Când a fost făcut ultimul control

 

Pe 21.10.2015, prin Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 4 – Serviciul Inspecţie Comercială, a fost realizat un control în incinta clubului, control în urma căruia poliţiştii locali "au constatat că se respecta obiectul de activitate impus prin autorizaţie, în schimb, personalul angajat nu avea calificarea necesară pentru alimentaţia publică. În consecinţă, a fost aplicată o sancţiune contravenţională, fiind dispuse, totadată, termene pentru intrarea în legalitate".


"Precizăm că reprezentanţii Autorităţii Locale Sector 4 au desfăşurat verificările în baza atribuţiilor impuse prin Legea Poliţiei Locale, neavând competenţe în a controla respectarea normelor PSI", precizează primăria.

 
 

80 de locuri pe hârtie, 50 de persoane în club

 

Potrivit Declaraţiei pe proprie răspundere, aceasta este semnată de Paul Cătălin Gancea- unul dintre asociaţii societăţii. Acesta a notat că barul are următoarele caracteristici funcţionale: suprafaţă- 425 de metri pătraţi, din care de servire – 335 de metri pătraţi, de pregătire predare- 30 de metri pătraţi, de pozitare- 30 de mtri pătraţi, anexe/utilităţi (birouri, grupuri sanitare, vestirae) – 30 de metri pătraţi. Numărul locurilor pentru consumatori- 80 de locuri pe scaun.

Potrivit actelor societăţii, firma Colectiv Club, care deţine clubul unde a avut loc tragedia de vineri seară, din Capitală, este deţinută de Alin George Anastasescu (47%), Costin Mincu (23%) şi Paul Cătălin Gancea (30%). Colectiv Club SRL, înfiinţatâ în octombrie 2014, a avut o cifră de afaceri de 45.000 de lei în 2014, notează Adevărul.

 

Raed Arafat: "La pompieri nu se regăseşte nici măcar o solicitare pentru a obţine autorizaţia"

 

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, declara, sâmbătă, că la ISU Ilfov nu se găseşte nicio solicitare a clubului Colectiv de a obţine dreptul pentru activităţi de bar sau pentru cele de organizare a unor concerte.

 

"Ce vă pot spune e că la pompieri nu se regăseşte nici măcar o solicitare pentru a obţine autorizaţia. Depinde ce obiect de activitate au declarat la primărie pentru clubul respectiv. Aşteptăm ca ancheta să arate ce s-a întâmplat cu toate actele. ISU nu a emis autorizaţie, nicio altă formă de act pentru funcţionarea acestui spaţiu pentru acest tip de activitate", declara secretarul de stat. 


Alte contraziceri

 

Invitat, sâmbătă seară, într-o ediţie specială, la Realitatea TV, adjunctul şefului Poliţiei locale a sectorului 4 a declarat că, în urma controlului pe care colegii săi l-au făcut la club în urmă cu zece zile NU au fost observate nereguli majore, de aceea nu au sesizat alte autorităţi. La pol opus, reprezentanţii ISU au susținut că era obligaţia administratorului să-i anunţe ce fel de activitate urmează să desfăşoare, dar la fel de bine, oricine ar fi observat că în acel loc funcţionează un club putea suna la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

 

 
 


Dezvăluire șocantă. Patronii Colectiv ar fi refuzat materialul ignifug pentru că era prea scump

 







Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?