Claudiu Manda: Florian Coldea va fi audiat din nou, pe 5 aprilie

Claudiu Manda, preşedintele Comisiei de Control a SRI, a anunţat că Florian Coldea va fi audiat din nou, pe 5 aprilie. 



 ”Am prezentat comisiei despre cea de-a doua audiere a domnului Coldea. Ne propusesem să facem audierea săptămâna asta, în principiu marţi, numai că marţi, după cum aţi observat, nu am putut să avem spaţiu suficient, ne doream să începem tot la 11.00. În cursul zilei de ieri (luni – n.r.) am avut o discuţie cu domnul Coldea şi prima zi pe care o puteam avea în atenţie (pentru audiere – n.r.) era joi, săptămâna aceasta. Domnia sa a spus că s-a pregătit pentru marţi, că joi are ceva în program şi să fim de acord cu o altă zi săptămâna viitoare. Iniţial ne-am gândit să fie marţi, dar ne-am dat seama că luni e zi liberă şi marţi avem activitate parlamentară, miercuri la fel şi audierea va fi joi, 5 aprilie, la ora 11.00. Conform şi situaţiei anterioare, am trimis deja şi către SRI o solicitare în acest sens de a ne sprijini în ceea ce priveşte aduierea domnului Coldea. Domnia sa a fost de acord în urma discuţiei”, a declarat Claudiu Manda.

Preşedintele Comisiei de control SRI a prezentat şi câteva dintre temele audierii lui Florian Coldea.

„Rămăsesem la relaţia domniei sale cu zona de Parchete, zona de partide politice nu ştiu cât am reuşit să aprofundăm, plus zona de mass-media, după care toate celelalte elemente punctuale pe care le-au transmis cei care au venit la comisie şi ne-au spus că ar avea legătură cu domnul Coldea. Toate referirile doamnei Udrea la domnul Coldea, toate referirile domnului Dragnea, toate cele referiri”, a precizat Manda.

Pe 13 martie, Florian Coldea, fostul adjunct al SRI, a fost audiat, timp de opt ore, în Comisia de Control, la final spunând că toate măsurile luate de el au dus la un stat sigur şi un Serviciu modern. A refuzat însă să răspundă la vreo întrebare legată de controlul asupra Justiţiei şi implicarea în dosare.

"Eu nu înţeleg această sintagmă (nr. Stat paralel), dar mă pot referi doar la statul vertical, puternic şi protectiv în slujba României şi în care s-au făcut eforturi deosebite pentru domnia legii. La acest efort au participat şi alte instituţii şi persoane, unele dintre ele, din varii motive, îl redefinesc acum. Atrag atenţia că deşi înţeleg atracţia pentru mister, poveşti cu spioni, precum şi frustrarea unora şi nevoia de a inventa vinovăţii, aceste demersuri riscuri să se transforme în vânătoare de vrăjitoare", a declarat Florian Coldea, după audierea din Comisia de Control SRI.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?