Cioloș demontează fumigena lui Grindeanu "zero fonduri europene''. Premierul vine cu o replică

Sorin Grindeanu, Dacian Cioloş
 
Sorin Grindeanu, Dacian Cioloş  

Fostul premier Dacian Cioloș demontează fumigena lui Grindeanu ,, zero fonduri europene''. Într-o nouă postare pe Facebook,  tehnocratul Cioloș susține că in execuția bugetară aferentă anului 2016 privind sumele încasate de România din fonduri europene reiese că în țară au intrat aproximativ 7 miliarde de euro pentru beneficiari publici și privați. Pe de altă parte Grindeanu a declarat, în replică, marți, că Guvernul Cioloș "e zero" în ceea ce privește atragerea de fonduri europene pe exercițiul bugetar 2014 - 2020, adăugând că, dacă fostul prim-ministru nu știe acest lucru, îi va arăta documentele oficiale.