Cine ne spionează cu adevărat? Ce s-a descoperit în calculatoarele din 30 de ţări

 

Softuri de spionaj cibernetic fabricate în Statele Unite au fost depistate în computere din 30 de ţări, inclusiv în Rusia, China, Iran şi Pakistan, afirmă experţi ai firmei de securitate Kaspersky, potrivit Financial Times.

Unele dintre softurile de monitorizare au fost descoperite în hard-drive-uri fabricate de companii precum Toshiba, Western Digital, Seagate şi IBM, precizează experţii.

Dacă va fi confirmat rolul Statelor Unite în dezvoltarea softurilor de spionaj online, va fi afectată şi mai mult reputaţia companiilor americane, puse oricum într-o lumină negativă din cauza dezvăluirilor despre activităţile Agenţiei pentru Securitatea Naţională (NSA).


Publicând detaliile tehnice ale softurilor de spionaj, Kaspersky a precizat că acestea au fost introduse de un grup care "depăşeşte orice imaginaţie în privinţa complexităţii şi sofisticării".

Evitând orice referire directă la NSA, Kaspersky a explicat că instrumentele de spionaj au fost dezvoltate de o entitate numită Equation Group, care ar fi activă de peste 20 de ani. Equation Group are "legături solide" cu creatorii Stuxnet, virusul informatic care a atacat o centrală nucleară iraniană şi care fusese fabricat de Statele Unite şi Israel.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
5 0
Bleah....
17 Feb 17:09
USA concureaza tari ca China si Turcia ca reflexe totalitare mai nou. Daca o tine tot asa, acusi concureaza si cu Coreea de Nord. Urat.
Răspunde
7 0
Mihay
17 Feb 16:39
E greu sã conduci lumea fãrã sã i iei libertatea. Dacã o tine tot asa SUA va face implozie pierind sub propriile sale fapte.
Răspunde
0 -4
Independent
17 Feb 16:23
Locuri de munca in toata tara!
Oferim din start contract legal si seriozitate maxima! Oferim si dovada platii! Primele castiguri au fost deja acordate! Tot mai multi oameni multumiti lucreaza cu noi! Aveti sansa de a castiga 300 de dolari lunar, lucrand 3 ore pe zi ca operator online!
Detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: independent.financiar@yahoo.ro
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?