May şi-a început cariera politică în perioada în care Margaret Thatcher era premier şi era considerată de mult drept a doua femeie care va conduce un Guvern britanic, scrie News.ro.
Singura fiică a unui vicar din Eastbourne, Theresa s-a născut în 1956 şi a mers atât la şcoli publice, cât şi private, înainte de a fi acceptată la celebra universitate Oxford. Acolo a studiat geografia şi şi-a întâlnit viitorul soţ, pe Philip.
După absolvire, May a început o carieră în finanţe, mai întâi la Banca Angliei.
A intrat în politică la mijlocul anilor ’80, când a fost aleasă în Consiliul Local al cartierului londonez Merton. Ea a obţinut un mandat în Parlament abia în 1997, ca membru al opoziţiei.
După aceea, însă, ascensiunea sa a fost meteorică. Ea a primit portofolii importante în Guvernul din umbră, precum funcţia de ministru al educaţiei şi al muncii şi pensiilor. În plus, a devenit lidera grupului parlamentar conservator din Camera Comunelor şi a servit, pentru scurt timp, ca primul preşedinte onorific femeie al partidului său.
După alegerile din 2010, în urma cărora Partidul Conservator a făcut alianţă cu liberalii, May a devenit ministru de interne – a patra femeie care a condus unul dintre cele patru ministere de bază ale statului.
În mandatul său de şase ani la Ministerul de Interne – cel mai lung din ultimele cinci decenii – ea şi-a construit o reputaţie de politician dur, dispus să îşi facă duşmani pentru a implementa politicile în care crede.
Ea a dat dovadă de spirit combativ atunci când a criticat dur forţele de ordine în 2014, într-un discurs rostit la Conferinţa anuală a Federaţiei Poliţiei. Presa a fost fascinata atunci de pantofii aleşi de May pentru această ocazie: unii cu toc cui, din imitaţie de piele de leopard. În plus, s-a pronunţat în repetate rânduri împotriva Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.
May a supravieţuit criticilor care au vizat-o pentru că nu a reuşit să pună în aplicare promisiunea Guvernului de a reduce nivelul imigraţiei.
Deşi a ocupat un rol central în cabinet, ea a păstrat distanţa din punct de vedere politic de nucleul puterii, format din David Cameron şi ministrul de finanţe, George Osborne, fără a face valuri în formaţiune.
De altfel, mulţi analişti se aşteptau ca May să îi înfrunte pe Osborne şi pe Boris Johnson într-o viitoare cursă pentru conducerea partidului, înainte de referendumul privind apartenenţa la UE.
În campania pentru referendum, Theresa May a pledat pentru rămânerea în UE. Ea a preferat, însă, să nu se implice foarte activ: nu a participat la mitinguri şi întâlniri cu alegătorii, a rostit numai câteva discursuri şi a criticat multe aspecte ale UE. Toate acestea i-au permis să devină un simbol al unităţii.
Ea şi-a luat angajamentul să atenueze diviziunile de după consultarea populară, dar a ridicat multe semne de întrebare atunci când a sugerat că Marea Britanie ar putea declanşa oficial Articolul 50, pentru ieşirea din UE, abia în 2017.
Cu toatea acestea, politicianul a dat asigurări inclusiv luni că va respecta rezultatul referendumului. „Brexit înseamnă Brexit”, a explicat ea. „Campania a fost desfăşurată, votul a avut loc, rata de participare a fost mare, iar opinia publică şi-a dat verdictul. Nu trebuie să existe tentative de a rămâne în UE, tentative de a readera pe uşa din spate sau un al doilea referendum”, a adăugat May.
Săptămâna trecută, ea a primit un sprijin ambiguu de la fostul ministru de finanţe Ken Clarke. „Theresa este o femeie al naibii de dificilă, dar noi am lucrat cu Margaret Thatcher”, i-a spus Clarke colegului său de partid Malcolm Rifkind, într-o discuţie surprinsă din greşeală de jurnalişti. Clarke a adăugat că este bine pregătită.
Răspunsul lui May a fost o nouă dovadă a experienţei şi ambiţiei sale. „Ken Clarke consideră că sunt o femeie a naibii de dificilă. Următoarea persoană care va afla acest lucru va fi (preşedintele Comisiei Europepene – n.r.) Jean-Claude Juncker”, a declarat ea.
