Cine este cântăreaţa populară din Moldova cu fotografiile căreia un sucevean a fraierit alt bărbat

Adriana Ochişanu, cântăreaţă de muzică populară din Republica Moldova
Adriana Ochişanu, cântăreaţă de muzică populară din Republica Moldova
Adriana Ochişanu, cântăreaţă de muzică populară din Republica Moldova Adriana Ochişanu, cântăreaţă de muzică populară din Republica Moldova

Interpreta de muzică populară Adriana Ochişanu este în vizorul escrocilor. Un bărbat din Suceava a creat un profil fals pe Facebook pe numele cântăreţei din Republica Moldova. 



Pe pagină era o postare în care se cereau bani pentru un copil bolnav de cancer. Victima escrocilor este un bărbat din Timișoara, care a virat pe contul fals indicat acolo mai multe mii de euro.

Adriana Ochişanu a aflat că cineva profită de notorietatea sa atunci când mai mulţi colegi au sunat-o şi au întrebat-o care este starea copilului.

"Eu am rămas şocată, care bani să transferaţi, nu am scris aşa ceva niciodată. Ca mai apoi să mă sune cineva din România, un domn care a spus că a transferat vreo şase, şapte mii de euro pentru aşa zisa Adriana Ochişanu. Avea o conversaţie foarte intimă pe mesageria privată. Am spus că nu am nicio treabă, aţi fost tras pe sfoară, să fiţi mai atent", a declarat Adriana Ochişanu, citată de Publika.md. 

Când a înțeles că tot acest timp a vorbit cu altcineva, bărbatul s-a dus direct la poliție, unde a scris o plângere. Oamenii legii l-au descoperit rapid pe infractorul de 35 de ani, care este anchetat acum pentru fraudă informatică. Adriana Ochişanu a declarat că au fost create în jur de şase conturi false pe numele ei şi că în ultima perioadă tot mai mulţi oameni publici sunt în astfel de situaţii.

"Poliţia până în prezent se ocupă de acest caz şi eu sunt dispusă să dau nişte explicaţii dacă va fi nevoie. Am vorbit şi cu alţi colegi care au păţit exact aşa. Este deja o modă de a folosi conturile false, de a folosi numele oamenilor celebri, de a folosi imaginea şi de a face bani", a menţionat interpreta.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?