Chirurg din Timișoara, prins în flagrant când primea mită 3.000 de lei

 

Medicul Streian Caius-Glad, de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, este urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua o tranșă din banii pretinși drept mită, notează HotNews.ro. 



"Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în data de 9 noiembrie, inculpatul, în calitate de medic in cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara, a primit de la o persoană denunțătoare suma de 1.000 de lei pentru a efectua o intervenție chirurgicală unui aparținător al său.

În dimineața de 10 noiembrie, inculpatul a chemat respectiva persoană și i-a comunicat că starea de sănătate a aparținătorului său este foarte gravă, iar intervenția ce urmează a fi efectuată este foarte scumpă, astfel că suma de 1.000 de lei este insuficientă, pretinzând încă 5.000 lei.


Marți după-amiază, la solicitarea inculpatului, persoana denunțătoare i-a remis suma de 3.000 de lei din cei 5.000 de lei pretinși, acesta fiind surprins în flagrant", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. 




Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?