Chiriile locuinţelor din Capitală vor scădea în 2009 cu până la 25%

 
Foto: Realitatea TV
Foto: Realitatea TV
Cumpărăm sau vrem să închiriem, anul 2009 este momentul potrivit! Chiriile locuinţelor din Capitală vor scădea simţitor în acest an, cu până la 25%, estimează analiştii. Şi dacă vrem să cumpărăm un apartament, acum este momentul, cu o condiţie: să fim buni negociatori. Specialiştii în domeniu spune că proprietarii vor fi mult mai receptivi faţă de anii trecuţi.

Piaţa imobiliară va fi în scădere şi în 2009.  Astfel, dacă până acum, chiria medie pentru un apartament de 2 camere era de 400 de euro, în 2009 ar putea ajunge la 300 de euro. Şi chiriile locuinţelor de lux vor scădea semnificativ în acest an, spun specialiştii.

Veştile sunt bune şi în cazul cumpărării de apartamente, pentru că proprietarii sunt mult mai receptivi la negocierea preţurilor. Oferta este din ce în ce mai mare, cererea din ce în ce mai mică, aşa că preţurile nu pot decât să scadă, spun specialiştii.

Scăderile cele mai mici ale chiriilor şi preţurilor se vor înregistra la garsoniere. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?