Cerere în căsătorie unică, pe o pârtie de schi din România

Februarie nu-și dezminte renumele de Luna Îndrăgostiților. Un tânăr a ales o soluție inedită pentru a-și cere iubita în căsătorie. El a apelat la ajutorul monitorilor de schi din stațiunea Straja pentru a-și declara sentimentele față de iubită.



Turiștii prezenți pe una dintre pârtiile de schi din stațiunea gorjeană Straja au fost surprinși, într-una din zilele trecute, de un banner mobil, care era coborât pe pârtie de câțiva monitori aflați pe schiuri. Pe banner era inscripționată o cerere în căsătorie uriașă, și anume “Babe, vrei să fii soția mea?”, scrie unica.ro

La baza pârtiei, purtătorii bannerului care a putut fi citit de către toți schiorii, au fost așteptați de autorul ineditei cereri în căsătorie. Acesta a îngenuncheat în fața iubitei sale și i-a adresat și verbal întrebarea și i-a oferit un inel. După sărutul tandru din imaginile surprinse de una dintre turistele aflate în zonă, credem că răspunsul a fost un entuziast “Da”.

Evident, tânărul a beneficiat de sprijinul necondiționat al unui grup de prieteni, care l-au ajutat în punerea în scenă a simpaticului “complot.”

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?