DIICOT, anunț important privind cercetările din casa groazei din Caracal

 

A treia zi de verificări extinse efectuate de echipe complexe de poliţişti şi procurori DIICOT s-a încheiat, duminică, după ce au fost ridicate noi probe ce urmează să fie analizate. Este vorba despre probe din podul casei, dar şi despre hainele care, la prima analiză, nu sunt ale Luizei.

A treia zi de verificări extinse la casa lui Gheorghe Dincă s-a încheiat, în jurul orei 15:00. Noi probe au fost ridicate din casa groazei. Cercetările vor fi reluate luni.

DIICOT a transmis un comunicat privind cercetările de duminică de la casa groazei din Caracal:

”Astăzi, data de 04.08.2019, procurorii DIICOT - Structura centrală împreună cu polițiștii specializați din cadrul Poliției Române - delegați au continuat activitățile de cercetare în dosarul cauzei, între care și cele de la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, în urma cărora au fost identificate și ridicate mai multe categorii de urme criminalistice, ce urmează a fi procesate.

Activitățile de cercetare și căutare în locuința, în dependințele, în autoturismul și în autoutilitara inculpatului nu au fost finalizate, urmând a fi continuate și în cursul zilelor următoare, în mod neîntrerupt, în prezenta inculpatului și a avocatului său.

Menționăm că activitățile de cercetare și căutare care nu presupun prezența inculpatului sunt încă în desfășurare” 

Anchetatorii au găsit noi pete de sânge, precum și un aparat de fotografiat.

Aparatul de fotografiat va fi dus la București, acolo urmând, în prezența lui Gheorghe Dincă, să fie desigilita aparatul foto și să se stabilească dacă conține sau nu informații relevante.

De asemenea, obiectele cu petele de sânge vor ajunge la Institutul de Medicină Legală din București pentru a fi analizate.

De luni, anchetatorii vor începe să cerceteze curtea lui Gheorghe Dincă, tot atunci vor fi sparte și gropile cimentate din curtea locuinței lui.

După ce vor fi adunate toate probele, Gheorghe Dincă va fi transferat la București.

Anchetatorii au sigilat, duminică, la ora 15.00, casa lui Gheorghe Dincă şi au plecat cu probele pe care le-au ridicat în timpul zilei.

Este vorba de probe recoltate din podul casei bărbatului, dar şi despre hainele găsite pe un câmp dintre Caracal şi Caracal, care, la prima analiză nu ar fi ale Luizei.

Duminică a fost, de altfel, prima zi în care anchetatorii au intrat în casa lui Dincă, primul loc verificat fiind podul.

De asemenea, verificări au mai fost făcute şi în curtea casei, care are o suprafaţă de circa cinci hectare.

După ce a participat la percheziţiile locuinţei sale din Caracal, Gheoghe Dincă a fost dus în Arestul IPJ Olt, unde îşi va petrece noaptea, scrie Mediafax.

Luni vor fi reluate verificările la locuinţa unde Gheorghe Dincă a spus că le-a omorât pe Alexandra şi pe Luiza.

Procurorii continuă și duminică investigațiile în locuința lui Gheorghe Dincă, locul unde se crede că au fost omorâte cele două tinere. 

Verificările efectuate de anchetatori, în podul lui Gheorghe Dincă s-au încheiat, după aproape o oră, iar locul a fost sigilat.

Echipele s-au întors în curte, unde au loc, în continuare, verificări.

Anchetatorii au efectuat dumincă dimineața căutări pe un câmp, la câțiva kilometri de Caracal. Criminaliștii au găsit mai multe haine aruncate, însă până acum nu au oferit nicio informație presei legată de acest lucru.

Anchetatorii au mers pe acel câmp în urma unui apel la 112 în care o persoană a anunțat că sunt niște haine abandonate pe acel câmp

Hainele pe care anchetatorii le-au găsit în câmp, la indicaţiile unei femei care a vorbit cu poliţiştii din Caracal vor fi expertizate pentru a se stabili dacă le-au aparţinut Alexandrei sau Luizei. Este vorba despre pantaloni scurţi şi blugi, aruncaţi la marginea drumului, pe câmp.

Criminaliștii au început căutările și în mansarda casei cu Gheorghe Dincă. Aceștia ridică mai multe probe care urmează să fie analizate la Institutul de Medicină Legelă din București.

Cercetările de duminică se axează în special pe cazul Luizei. 

DIICOT a confirmat în proporţie de 99,9% că probele ADN prelevate până acum din casa lui Dincă îi aparțin Alexandrei.

Anchetatorii caută dovezi şi în ceea ce o priveşte pe Luiza, fata dispărută în luna aprilie.

I-au căutat ore în şir telefonul, într-un lan de floarea-soarelui, fără niciun rezultat. Au ridicat, în schimb, trei telefoane mobile din casa groazei şi le-au trimis la Bucureşti pentru expertiză informatică.

Ceea ce vedeți în imaginle de mai jos este coloana de mașini care îl însoțește pe Gheorghe Dincă.

Sâmbătă, în a doua zi de anchetă de când dosarul Caracal a fost preluat de DIICOT Structura Centrală București, criminaliștii au ridicat noi probe găsite în casa lui Gheorghe Dincă. Din informațiile existente ar fi vorba de noi fragmente de oase și de sânge.

Conform Realitatea TV, petele de sânge s-ar fi găsit pe o pereche de pantaloni și pe un calendar.

"Casa Groazei", în imagini exclusive obţinute de Realitatea TV. Dincă s-a întors la locul crimei

Avocatul lui Gheorghe Dincă spune că “monstrul din Caracal” recunoaşte că le-a ucis pe Alexandra şi pe Luiza. Gheorghe Dincă susţine însă că nu a violat-o pe Luiza.

Gheorghe Dincă a declarat că a incinerat cadavrul Alexandrei. Unul dintre vecinii lui Gheorghe Dincă își amintește că a simţit miros de cârpă arsă în seara de joi, atunci când fata ar fi fost ucisă.

Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT, a anunțat că cercetările efectuate în casa lui Gheorghe Dincă de sâmbătă au vizat fixarea prezenței Luizei în locuința acestuia.

Noi probe găsite de criminaliști în casa groazei din Caracal: haine cu sânge și oase

”Cercetarea la fața locului a vizat fixarea prezenței Luizei”, a anunțat Mihaela Porime. 

Conform acesteia au fost ridicate trei urme biologice. De asemenea, ancheta a cuprins și o conducerea în teren, precum și o activitate de căutare.

Urmează ca noile probe să fie analizate.

DIICOT confirmă oficial: probele ADN din casa lui Dincă aparţin unei singure persoane - Alexandra

Purtătorul de cuvânt al DIICOT a mai spus că testele ADN efectuate din oase și sângele găsite provin de la scheletul unei persoane de sex feminim.

”Vorbim de un profil ADN unic, al unei persoane de sex femimin”, a mai spus Mihaela Porime.

Cazul Caracal. Telefonul Luizei, de negăsit! Indiciul oferit de Gheorghe Dincă nu se confirmă

Sâmbătă, criminaliștii au căutat câteva ore într-un lan de floarea-soarelui, situat la câțiva kilometri de casa lui Gheorghe Dincă, telefonul mobil al Luizei. Criminalul din Caracal ar fi spus că acolo s-ar fi aruncat, însă dispozitivul nu a fost găsit cu toate că anchetatorii au căutat la milimetru zona indicată.

Criminaliștii nu au reușit să găsească telefonul, chiar dacă au parcurs toată zona indicată de Gheorghe Dincă.

Pista pe care i-a dus Gheorghe Dincă nu se confirmă, însă din informațiile oferite de criminalul din Caracal ar fi trecut mult timp de când a aruncat acolo telefonul.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Lucian
04 Aug 17:33
Bună-ziua, eu cred că acest nenorociți, violator, traficant, criminal sau cum o fi ie foarte deștept și acum după toate relelele pe care lea făcut se joacă cu autoritățile române vânzândule tot felu de gogoși, mințiindui știind câ nu mai are ce să pățească. Poi cu ce o să se aleagă? Cu o pedeapsă și cam atât. Să se modifice legile în așa fel încât să poată fi strâns cu ușa și să spună tot tot tot ce a făcut. Tortură și chin trebuie pt așa distinse persoane.... Nu ținuți ca la hotel.
Răspunde
0 0
???
04 Aug 16:10
"Curtea casei care are o suprafața de 5 ha"
Răspunde
0 0
BANEA IONEL
04 Aug 14:25
aia de la fanatik.ro sustin ca stiu ei de un sms in care se cere sa elibereze fata dar vezi doamne nu stiu de la cine e .VRAJEALA orice sms este insotit de un nr de telefon
Răspunde
0 0
Robb
04 Aug 13:21
Cred ca autoritatile cauta mai mult hainele victimelor decat pe victime...ma gandesc ca daca a ars criminalul corpul victimei, o fi ars si hainele acestora nu lea aruncat de izbeliste pe un camp.
Răspunde
0 0
Expertiza informatica
04 Aug 10:08
Expertiza informatica se poate face si avand numerele si FACTURA DETALIATA A CONVORBIRILOR fetelor, a criminalului si mai ales a persoanelor care le-au sunat, a celor care au stiut momentul cand se duc la ocazie....prietenii..."prietenii" si...prietenii prietenilor.......
Răspunde
0 0
Expertiza informatica
04 Aug 10:08
Expertiza informatica se poate face si avand numerele si FACTURA DETALIATA A CONVORBIRILOR fetelor, a criminalului si mai ales a persoanelor care le-au sunat, a celor care au stiut momentul cand se duc la ocazie....prietenii..."prietenii" si...prietenii prietenilor.......
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?