Cele mai valoroase materiale din compoziția unei opere de artă

 

Sculptura ''For the Love of God'' (Pentru numele lui Dumnezeu) deține recordul pentru cele mai valoroase materiale din compoziția unei opere de artă. Realizată de britanicul Damien Hirst în anul 2007, opera reprezintă un craniu uman încrustat cu 8.610 diamante fără cusur, potrivit AGERPRES.

Dintre acestea, remarcabil este cel în formă de pară, amplasat în fruntea craniului, și care are 52.4 carate. Împreună, diamantele folosite au 1.106.18 carate.

Craniul este realizat dintr-un mulaj de platină, dinții rămânând însă cei originali. Craniul inițial se pare că are origine europeană și datează din perioada 1720 — 1810. Opera lui Damien Hirst este considerată o Memento Mori, ce le amintește privitorilor faptul că sunt muritori.

Conform istoricului de artă Rudi Fuchs, craniul ''For the Love of God'' poate fi văzut atât ca învingând moartea și descompunerea, cât și dintr-o perspectivă opusă — moartea este indestructibilă și inevitabilă.

Dacă diamantele costă 12 milioane de lire sterline, întreaga operă a costat 14 milioane de lire sterline pentru a fi produsă.

Sculptura lui Hirst a fost expusă la galeria White Cube din Londra, prețul său fiind de 50 de milioane de lire sterline.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?