Cele 5 judecătoare care au pronunțat verdictul lui Dragnea

 

Completul de 5 judecători (C5) al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), care a pronunțat verdictul definitiv în procesul liderului PSD, Liviu Dragnea, a fost format din judecătoarele Luciana Mera, Tatiana Lucia Rog, Simona Daniela Encean, Alexandra Iuliana Rus şi Rodica Aida Popa.

Completul a fost tras la sorți pe 13 decembrie anul trecut și, imediat, Secția pentru judecători a CSM, condusă de șefa Consiliului, Lia Savonea, a decis că acest complet trebuie să îl judece pe Dragnea și în 2019, contrar practicii Înaltei Curți care schimba completurile în fiecare an (dacă nu au apucat să administreze probe, să audieze martori, ceea ce nu se întâmplase în cazul completului lui Dragnea).

Potrivit unor surse de la ICCJ, judecătoarele s-au grăbit să dea verdictul pentru că Luciana Mera se pensionează la 1 iunie și, dacă procesul s-ar fi prelungit peste această dată, s-ar fi reluat judecata. Potrivit CEDO, verdictul trebuie pronunțat de judecători care au participat la cercetarea judecătorească și cunosc dosarul în detaliu.

Judecătoarele Luciana Mera și Tatiana Rog sunt considerate în sistemul de justiție drept profesioniste, însă ”formaliste” sau ”proceduriste”, au explicat pentru G4media surse din preajma celor două judecătoare, care au dorit să își păstreze anonimatul. ”Se uită cu lupa după cea mai mică greșeală”, au explicat aceleași surse.

Tatiana Rog a făcut parte din completul de 3 judecători care l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 1 an de închisoare cu suspendare, la fond (în prima instanță), în dosarul Referendumul. Este soția generalului SRI, Anton (Toni) Rog, șeful Cyberint.

Luciana Mera a făcut parte din C5-ul prezidat de fosta președintă ICCJ, Livia Doina Stanciu, care l-a condamnat definitiv pe liderul PSD la 2 ani de închisoare cu suspendare, în apel (a doua instanță), în același dosar al Referendumului.

Recent însă, în septembrie anul trecut, cele două judecătoare au creat jurisprudență ICCJ în materia excluderii probelor făcute de DNA cu SRI, chiar înainte ca CCR să se pronunțe pe neconstituționalitatea protocolului de colaborare dintre SRI și Parchet. Ele au anulat interceptările și filajele DNA-SRI din dosarul Proinvest privindu-l pe Marian Fişcuci, prieten din copilărie cu liderul PSD și primul patron Tel Drum.

În dosarul lui Liviu Dragnea (procesul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman) nu sunt însă probe obținute de DNA cu SRI, adică interceptări sau filaje. A spus-o chiar judecătorul Ștefan Pistol, cel care a dorit să îl achite pe Liviu Dragnea, la fond, în procesul angajărilor fictive.

Judecătoarea Simona Encean a făcut parte din C5-ul care a condamnat-o definitiv pe Elena Udrea la 6 ani de detenție efectivă. Recent, ea a fost implicată într-un scandal de presă după ce Newsweek a dezvăluit că soțul ei avea opinii pro-PSD pe Facebook.

În mod neașteptat, dezvăluirile Newsweek au condus la o cerere de recuzare a judecătoarei Encean chiar de către avocații lui Dragnea. Solicitarea a fost însă respinsă.

Rodica Aida Popa a fost vicepreședinte al ICCJ și șefa structurii de securitate a Instanței Supreme, adică șefa judecătorilor care emit mandate de siguranță națională (MSN) pentru SRI. A fost vicepreședinte al Curții de Apel București (CAB) pe vremea când această instanță era condusă de judecătorul Dan Lupașcu, fost membru CSM și actualul avocat al fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea.

Pe 4 septembrie 2018, judecătoarea Popa a trimis însă la Judecătoria Sectorului 1 dosarul în care fostul vicepremier Gabi Oprea este acuzat de uciderea din culpă a polițistului motociclist Bogdan Gigină, din coloana lui oficială. În motivare, judecătoarea Popa a explicat și că nu ar exista un raport direct între exercitarea atribuțiilor de serviciu ale lui Gabriel Oprea și fapta de ucidere din culpă, adică practic a indicat soluția pentru achitarea liderului UNPR.

Judecătoarea Alexandra Iuliana Rus este considerată în sistemul de justiție ca fiind în sfera de influență a judecătoarei Lia Savonea, șefa CSM și fostă președintă a Curții de apel București (CAB). Unul dintre nașii de cununie ai judecătoarei Rus este Alina Ghica, vicepreședinte al CAB, apropiată de Savonea, și magistratul care a suspendat C5-urile de la ICCJ, ceea ce a condus la luni bune de tervigersări în procesul liderului PSD.

Soțul judecătoarei Rus este, de asemenea, magistrat la Secția penală a ICCJ. El a fost anchetat de Inspecția judiciară, dar până la urmă a fost ”achitat” de Secția de judecători a CSM.

Context. În iulie anul trecut, un complet de 3 judecători al ICCJ format din magistrații Constantin Epure, Gianina Arghir și Ștefan Pistol l-a condamnat la 3 ani și jumătate de detenție cu executare pe liderul PSD, Liviu Dragnea. Judecătorul Pistol a făcut opinie separată, în sensul achitării.

Dragnea este acuzat că, pe vremea când era șeful CJ Teleorman, ar fi determinat angajarea a două secretare de la PSD, la Protecția Copilului Teleorman. Cele două secretare nu s-ar fi dus la serviciu, ci ar fi lucrat în continuare pentru PSD Teleorman (unde șef era Liviu Dragnea), în schimb ar fi încasat salariu de la Protecția Copilului Teleorman.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?