VIDEO. Legile Justiţiei au trecut de Cameră, pe repede-înainte. Dezbateri cu scandal în plen

Cele trei legi ale justiţiei au trecut marţi de votul deputaţilor, după ce anterior, comisia Iordache a terminat de corectat legile, punându-le în acord cu observaţiile CCR. În şedinţa de marţi, comisia a finalizat Legea 303, adică legea statutului magistraţilor. Astfel, aleşii au redefinit eroarea judiciară a magistraţilor, astfel încât, există eroare judiciară atunci când judecătorul sau procurorul, în exercitarea funcției a încălcat norme de drept material și procesual, fapt ce a condus la încălcarea "drepturilor absolute ale persoanei". Tot marţi au terminat de pus în acord şi legea 317, organizarea CSM. Luni, comisia a parcurs legea 304, a organizării judiciare, şi l-a scos pe preşedinte din procedura de numire şi revocare a şefilor ICCJ. Toate modificările au fost făcute la propunerea PSD-ALDE. După votul din Cameră, cele trei legi merg la Senat. Pe de altă parte, există posibilitatea ca Opoziţia să conteste la CCR modul în care cele trei legi au fost aprobate.