Cel puţin 110 kilograme de marijuana descoperite la Calafat în cabina unui TIR

Angajaţii Poliţiei de Frontieră români şi bulgari din cadrul PTF Calafat au descoperit peste 110 kilograme de marijuana ascunse în cabina unui TIR condus de un bulgari.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, în noaptea de marţi spre miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul bulgar G.H., în vârstă de 24 de ani, la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, aparate frigorifice cu destinaţia Germania.

Poliţiştii de frontieră români şi bulgari au sesizat un comportament neobişnuit al şoferului, motiv pentru care au verificat cabina şi au găsit "urme de detergent praf şi un miros puternic de detergent", care a generat suspiciuni cu privire la existenţa unor bunuri ascunse în interior, scrie Mediafax.

Echipa comună a solicitat organelor vamale bulgare efectuarea unui control asupra autovehiculului cu ajutorul aparaturii Roentgen. În urma scanării automarfarului, au fost observate mai multe colete ascunse, în interiorul cabinei, într-un spaţiu special amenajat prin remodelarea acesteia (aplicarea unor profile metalice între capitonaj şi partea exterioară). Din locul special amenajat, au fost extrase 158 de colete, de diferite mărimi, învelite în folie transparentă şi bandă adezivă de culoare maro, care conţineau o masă vegetală de culoare verde, asemănătoare marijuanei, în cantitate de 110,7 kilograme", a informat, joi, Poliţia de Frontieră.


Conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, şoferul, bunurile şi mijlocul de transport au fost preluate de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Sursa foto Politia de Frontiera

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?