Cel mai înspăimântător castel din România revendicat de un tânăr. De ce crede că este moştenitor?

 
Castelul Corvinilor revendicat de un tânăr din Timişoara
Castelul Corvinilor revendicat de un tânăr din Timişoara
FOTO: www.romanianmonasteries.org

Un bărbat din Timişoara vrea să fie declarat moştenitor al celor care au deţinut Castelul Corvinilor din Hunedoara. Dacă solicitarea sa va fi declarată întemeiată, el ar putea revendica monumentul istoric.

Ioan Ispas Cozma a depus o cerere la Instituţia Prefectului Hunedoara, dar iniţial, relatează el, nu a fost luat în serios, pe motiv că are probleme de sănătate. Bărbatul a revenit cu o solicitare pe aceeaşi temă: vrea să fie declarat moştenitor şi să primească o sumă importantă de bani în schimbul Castelului Corvinilor.

"Am cerut informaţii cum pot intra în posesia moştenirii, însă am fost îndrumat greşit, iar Instituţia Prefectului a refuzat să înceapă demersurile pentru titlul meu de moştenitor. Rog să fiu luat în considerare, pe cale amiabilă, pentru a nu fi nevoit să fac reclamaţii instituţiilor superioare", a scris bărbatul, scrie zhd.ro.

Instituţia Prefectului a înregistrat cererea lui Ioan Cozma Ispas. „Acesta consideră că este moştenitorul Castelului Corvineştilor din Hunedoara. Solicită ca instituţia noastră să demareze procedurile pentru obţinerea titlului de moştenitor”, au notat reprezentanţii Prefecturii Hunedoara. Ca urmare a sesizării, prefectul Sorin Vasilescu a dispus „efectuarea unui control, în data de 16 ianuarie 2014, în localitatea Hunedoara cu privire la analizarea celor prezentate în sesizare”.


Ioan Ispas Cozma locuieşte în Timişoara. Bărbatul în vârstă de 26 de ani a povestit cum a ajuns la concluzia că este urmaş al lui Iancu de Hunedoara. "M-am întors din Spania şi am vizitat Castelul Corvinilor. Acolo am văzut o inscripţie în care se regăsea numele meu ca moştenitor al lui Iancu de Hunedoara, în care arăta că Iancu de Hunedoara îmi lasă o moştenire. Culmea inscripţia respectivă de pe un panou nu mai era acolo, la revenirea mea la Castelul Corvinilor. Probabil a fost luată", a relatat tânărul.

 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
2 0
Antonie
16 Jan 13:25
Viseaza cai verzi pe pereti ! Sunt multe nume identice!Trebuie sa faca dovada ca este intr-adevar mostenitor,ca ultimul posesor al acelui castel i-a lasat lui mostenire,un act autentic,irevocabil ,PUNCT!
Răspunde
4 0
milud
16 Jan 13:20
Ultimii trei proprietari legali sint Statul austriac (1724-1867), Statul austro-ungar (1867- 1918), Statul român (1918- prezent).

Daca nu cumva m'a-sa l-a facut pe el cu statul roman, orice temei de drept de mostenire dispare. Sau daca vreo stra-stra-bunica a lui n-a fost cumva facuta posta de statul austriac sau de statul ungar.

Dar nu e exclus sa cistige vreun baiat destept daca cumpara drepturile si apoi vorbeste cu cine trebuie ...
O gramada de urmasi de grofi unguri si-au recuperat prin retorcedare averile din Transilvania desi statul roman i-a despagubit pe detinatorii de imobile in Transilvania care au dorit sa se mute in Ungaria si s-au facut schimburi de proprietati si de populatie pina tirziu, dupa 1925, dupa cum ne spune Nicolae Titulescu .
Dar cine sa mai stie istorie daca noi ne inchinam la Google ?
Răspunde
6 0
hahaha
16 Jan 11:59
sa timbreze la valoare :))))))))))
Răspunde
9 0
Bibi
16 Jan 11:47
Daca este autentic si face demersurile legal, nu are nici-o sansa. Daca este o insalatorie si este un veritabil interlop , sigur demersul lui o sa aibe succes.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?