Ce spune SRI despre mașina de serviciu a lui Tudorel Toader

 

SRI lămurește enigma mașinii pe care o folosește ministrul Justiției ca să se deplaseze. Aceasta a fost scoasă din uz de Serviciul Român de Informații, pe motiv de vechime, și a fost făcută cadou către Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.



Un autoturism VW Touareg a fost transmis fără plată, în anul 2016, de Serviciul Român de Informaţii către Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, informează SRI.

Precizarea vine după ce în presă a apărut informaţia că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, rector suspendat al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, se deplasează cu un autoturism care ar aparţine Serviciului Român de Informaţii.

Potrivit SRI, autoturismul VW Touareg a fost achiziţionat în anul 2007, de la MIDOCAR SRL, cu 115.484 lei fără TVA, în urma finalizării unei proceduri de achiziţie prin licitaţie deschisă.

"Autovehiculul a fost scos din funcţiune la momentul îndeplinirii condiţiilor stabilite prin HG nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe. În acest context, în conformitate cu prevederile HG nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, Serviciul Român de Informaţii a iniţiat demersurile în vederea transmiterii, fără plată, către o altă instituţie publică, a autovehiculului, potrivit dispoziţiilor pct. 3 al Anexei nr. 1 la norma sus-menţionată", arată SRI vineri, la solicitarea AGERPRES.

Conform sursei citate, în baza pct. 5 al Anexei precizate, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi a solicitat autoturismul disponibilizat, iar transmiterea bunului s-a realizat pe baza Procesului-verbal de predare-primire prevăzut de pct. 6 al Anexei nr. 1, aprobat de ordonatorii principali de credite ai celor două instituţii şi semnat la 13 decembrie 2016.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?