Ce spune ministrul Apărării despre salariile militarilor

Bugetul MApN a fost de 2% din PIB în 2017. Ministrul Mihai Fifor susține că anul acesta pentru MapN se va menține această alocare, ceea, spune el, ce înseamnă că pot fi asigurate toate drepturile salariale pentru angajați și se pot continua programele majore de înzestrare.



”Anul trecut, veniturile militarilor și personalului civil au crescut în medie cu 15 până la 20 la sută și sunt grafice cu categorii de personal care rulează în momentul de față. În concret, în luna aprilie 2017 personalul militar a beneficiat de diferența de 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit în plată la nivelul anului 2009”, a declarat Fifor. 

Cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv soldelor de funcție s-a majorat cu 15% începând cu data de 30 iunie 2017 în conformitate cu prevederile legii 152/2017. De această majorare au beneficiat cadrele militare în activitate, soldații și gradații profesioniști în activitate și personalul civil din MapN și din instituțiile aflate în subordine. De asemenea, începând cu luna septembrie 2017, pentru personalul militar și personalul civil din cadrul instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, planificat să asigure continuitatea atribuțiilor specifice în afara programului de lucru de la domiciliu s-a acordat o majorare de 40% din salariul de bază, respectiv solda de funcție până la 31 decembrie 2017 în baza legii 115/2017. Acest spor și-a încetat aplicabilitatea de la data de 1 ianuarie 2018, a mai spus ministrul.

L

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?