Ce spun procurorii despre accidentul aviatic din Buzău

 

Anchetatorii nu au stabilit dacă accidentul aviatic de ieri s-a produs din cauza unei erori de pilotaj, sau în urma unei defecțiuni a aparatului de zbor, notează realitateadeprahova.net.

Conform procurorului Florentina Ilioiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cercetarea la fața locului nu a fost finalizată, anchetatorii urmând să audieze martorii și rudele familiei. Totodată se așteaptă și datele CIAS.

Autoritățile buzoiene au intrat ieri în alertă, după ce un localnic din Nehoiu a sunat la 112 si a anunțat că un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe munții care înconjoară orașul Nehoiu. Localnicii unui cătun de lângă oraș au auzit un zgomot puternic, al motorului avionului, apoi o bubuitură, rezultată la prăbușirea aparatului de zbor, în pădure. Imediat, au fost alertate autoritățile,  echipaje ale pompierilor, jandarmi, polițiști și ambulanțe, pentru demararea operațiunii de salvare. Epava avionului a fost găsită relativ repede, dar cei doi ocupanți ai aparatului de zbor erau deja decedați.

Nu se știe, încă, dacă aparatul de zbor, un avion Technam vechi de 10 ani s-a defectat în timpul zborului, sau a fost vorba de o eroare de pilotaj. În urma impactului, aripile s-au desprins de fuselaj, fiind localizate la cîteva sute de metri de corpul avionului.

Cei doi oameni de afaceri care și-au pierdut ieri viața plecaseră de la Ghimbav și urmau să ajungă la Constanța. La bordul avionului se aflau Mihai Covaciu, cel care pilota aparatul, și Liviu Emil Bucățică.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?