Ce scrie presa internațională despre moartea Regelui Mihai

 

Vestea morţii regelui Mihai a făcut înconjurul lumii. Principalele publicaţii de pe Glob au transmis trista ştire. Până la acestă oră, nicio casă regală nu a transmis vreun mesaj. 




Primele care au reacţionat au fost agenţiile internaţionale de presă. Associated Press notează că regele Mihai a jucat un rol crucial în decizia României de a întoarce armele împotriva Germaniei în al Doilea Război Mondial. Materialul a fost preluat de principalele televiziuni de peste ocean. Printre acestea se numără ABC News, care notează că acum numai doi foşti lideri care au condus ţări în timpul războiului mai trăiesc. Este vorba despre fostul rege Simeon al II-lea al Bulgariei şi de la Dalai Lama.

Reuters aminteşte că regele Mihai, văr al reginei Elisabeta a Marii Britanii, a fost nevoit să abdice în 1947, după ce comuniştii au preluat puterea în România, şi că a trăit în exil, în Occident, decenii la rând.

Agence France Presse, preluată de Le Figaro, a publicat o scurtă biografie a fostului monarh, de la naşterea acestuia, la Sinaia, în 1921, până la întoarcerea sa în Elveţia, în 2016, pentru a fi tratat de cancer.

"Regele Mihai al României: un democrat în faţa regimurilor totalitare", titrează BBC News într-un editorial, în care fostul suveran este descris drept un mare patriot român. "Pentru români, Mihai a fost un jucător important în cele mai dificile perioade ale istoriei lor", conchide postul britanic de televiziune.

Ziarele de mare tiraj Washington Post şi New York Times anunţă decesul fostului rege la capitolul necrologuri. Potrivit Washington Post, regele Mihai a avut o viaţă definită de intrigă politică şi zdruncinată de aproape toate evenimentele majore din ultimul secol, de pe continent. New York Times afirmă că fostul suveran a fost creditat cu salvarea a mii de vieţi atunci când, la vârsta de 22 de ani, a avut curajul să ordone întoarcerea armelor.

Moartea fostului monarh a mai fost anunţată de Radio Europa Liberă, de publicaţia elveţiană Click, dar şi de postul chinez de televiziune CGTN.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?