Ce nu s-a văzut la TV din congresul PSD. Bustul lui Ilan Laufer, vedeta femeilor din partid

Ce faceau delegații la congresul PSD
Ce faceau delegații la congresul PSD
Ce faceau delegații la congresul PSD Ce faceau delegații la congresul PSD

Mai mulți social-democrați s-au plictisit, sâmbătă, în timp ce președintele PSD prezenta viziunea partidului pentru perioada următoare și au început să butoneze telefoanele.



Bancurile și coperta unei reviste, în care apare fostul ministrul Ilan Laufer au fost printre punctele de interes ale celor adunați la Sala Palatului. Iar pentru unii, cele aproape două ore de discurs ale șefului PSD au fost prea mult și au adormit în bănci.

Discursul lui Liviu Dragnea a fost o provocare pentru social-democrați, scrie Libertatea.ro. Timp de mai bine de o oră și jumătate, acesta a vorbit despre proiectul de țară al Partidului Social Democrat, pentru următorii ani, pe domeni ide activitate. La un moment dat, acesta chiar a făcut o scurtă pauză pentru a bea apă, în timpul discursului.

De asemenea, acesta a cerut audienței să nu mai aplaude după fiecare idee și să se aplaude la final. În schimb, le-a încurajat pe doamne să se exprime, în momentul în care a vorbit despre promovarea femeilor în guvernarea PSD.

În timpul discursului, mai mulți delegați s-au plictisit și au preferat să butoneze telefoanele, după alte subiecte de interes. Doamnele au admirat bustul fostului ministru Ilan Laufer, într-o revistă glossy, în timp ce alții au preferat să citească bancuri.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?