Acestă superstiție datează de pe vremea vechilor greci care credeau că nimfele se ascund în scobiturile copacilor. Din acest motiv oamenii băteau în scoarțele copacilor, pentru a vedea nimfele. Însă acestea nu se lăsau văzute de oricine. Astfel, românii au ajuns să bată în lemn pentru a scăpa de o posibilă nenorocire.
Preoții vechilor cetăți din Galia credeau că zeii locuiesc în interiorul trunchiului de copac, de aceea când avea vreo nenorocire, aceștia mergeau și se rugau la zei, la rădăcina unui copac.
„Oamenii consideră lemnul un element sfânt, de vreme ce Iisus Hristos a fost răstignit pe o cruce din lemn. În credinţa populară, nimfele locuiesc în păduri, în trunchiuri de copaci, dar şi în preajma izvoarelor şi a lacurilor", a scris Irina Ghinescu, de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj în lucrarea sa „Nimfe-iele - studiu comparativ".
Doina Mitrică, profesoară, spune că literatura românească este plină de povești cu oameni care cred că în interiorul fiecărui obiect sau animal trăiește un spirit care s-a reîncarnat.
Expresia care leagă românii de natură
„Legăturile dintre români şi natură sunt mult mai strânse. Am aflat dintr-o carte de mitologie că totemul satului era sculptat în trunchiul unui copac. Acest copac era ales, evident, din pădure, dar mai întâi era tăiat un altul, pentru ca acesta să nu suporte ulterior durerea. Cu alte cuvinte, ei credeau că în arbori sălăşluiesc spirite", a explicat Doina Mitrica, profesoară de Limba şi literatura română de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria" din Constanţa.
Un alt exemplu de acest fel este și nuvela fantastică „La ţigănci", scrisă de Mircea Eliade, unde nucul e Axis mundi, un semn al relaţiei dintre terestru şi ceruri, dintre lumea viilor şi a morţilor.
