Ce este, de fapt, papaya, fructul misterios din supermarketuri

Ce este, de fapt, papaya, fructul misterios din supermarketuri
Ce este, de fapt, papaya, fructul misterios din supermarketuri

Nu este consumat foarte des în România şi nici nu este apreciat la adevărata sa valoare. Vorbim despre papaya, un fruct extrem de gustos şi sănătos, datorită cantităţii foarte mari de nutrienţi pe care acesta îi conţine. Află ce poate face acesta pentru sănătatea ta citind în articolul de mai jos.



Acesta are ca ţară de origine Mexicul şi a fost răspândit în perioada coloniilor în întreagă lume. Cuceritorii au luat seminţele fructului şi au găsit alte zone în care acesta poate creşte fără probleme. Iniţial acesta a fost consumat ca o delicatesă şi nu era accesibil oricui, însă odată cu trecerea timpului papaya a devenit mai comună şi se putea găsi în marile pieţe ale lumii. În momentul de faţă, acest fruct poate fi cumpărat în România din hypermarketuri la preţuri cuprinse între 14 şi 16 lei.

În urmă unor analize mai detaliate, specialiştii din domeniu au descoperit că papaya poate fi extraordinar de benefică pentru sănătate, fiind în prezent recomandată de majoritatea nutriţioniştilor pentru diete.

Conţinutul ridicat de fibre, calciu, fosfor, fier, tiamină, niacina şi un complex de vitamine ajută la întărirea sistemului imunitar şi acţionează cu precizie asupra sistemului digestiv, ridicând rata mişcării intestinale.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?