Ce conţine proiectul de reformă a educaţiei propus de Klaus Iohannis

 
Klaus Iohannis, în fața presei
Klaus Iohannis, în fața presei

Preşedinţia României vrea să prioritizeze educaţia, prin proiectul "România Educată", indiferent de ce partid va fi la guvernare.



Cariera didactică, managementul educaţional, reducerea abandonului şcolar, învăţământul profesional şi tehnic, învăţământul superior, educaţia timpurie şi evaluarea elevilor şi studenţilor sunt cele şapte mari teme abordate în raportul România Educată care va fi lansat de preşedintele Klaus Iohannis pe 5 decembrie la Palatul Cotroceni.

Fiecare dintre cele şapte teme va avea un raport tehnic propriu, iar toate aceste documente vor fi puse în dezbatere publică timp de trei luni. La lansarea raportului România Educată, la Cotroceni, vor fi invitați toţi miniştrii Educaţiei de după 1989, potrivit Hotnews.ro.

Surse oficiale au declarat că dezbaterile privind educaţia vor continua anul viitor timp de trei luni, după care preşedintele Klaus Iohannis va chema la consultări toate partidele politice pentru a ajunge la o viziune comună asupra educaţiei din România şi a felului în care aceasta ar trebui să arate.

Aceleaşi surse au declarat că prin România Educată, Preşedinţia României vrea să prioritizeze educaţia, indiferent de ce partid va fi la guvernare.

În cadrul proiectului România Educată, va fi lansat şi un proiect finanţat de Comisia Europeană, prin OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică).

Dăncilă promite mai mulți bani pentru Educație, însă la rectificare a redus finanțarea

Guvernul are în vedere creşterea sumelor destinate finanţării Educaţiei cu cel puţin 15% anual faţă de bugetul anului precedent, astfel încât să se ajungă la cel puţin 6% din PIB, a declarat, joi, prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Anunțul vine în contextul în care la ultima rectificare bugetară, Guvernul a redus fondurilor destinate Educației.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?