Ce a pățit un bărbat care a jignit un polițist pe o rețea de socializare

Un bărbat de 44 ani, din Galaţi, s-a plâns că a fost victima unui abuz, după ce a fost amendat cu 200 lei în legătură cu o postare injurioasă pe o reţea de socializare la adresa unui poliţist.



Bărbatul amendat a postat ulterior procesul verbal de sancţionare pentru a-şi susţine afirmaţiile, precum şi un comentariu din care rezultă că l-a numit "bou" pe poliţistul respectiv, indicând însă numai secţia la care acesta lucrează, nu şi numele poliţistului.

Poliţiştii confirmă faptul că bărbatul a fost amendat după ce a adresat injurii unui poliţist pe reţeaua de socializare, sancţiunea fiind aplicată conform Legii nr. 61 pentru adresare de cuvinte şi expresii jignitoare.

"Este vorba despre un bărbat care a fost amendat pentru injurii, sancţiunea aplicată fiind în cuantum de 200 lei", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, Gabriela Costin.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?