CAZUL TANACU. Nouă ani de la moartea măicuţei de la "Sfânta Treime", după un RITUAL DE EXORCIZARE

 
Nouă ani de la moartea măicuţei, după un ritual de exorcizare
Nouă ani de la moartea măicuţei, după un ritual de exorcizare
FOTO: www.razbointrucuvant.ro

Pe 20 iunie 2005, Irina Maricica Cornici era înmormântată în comuna Perieni, lângă Bârlad, după ce a sfârșit într-un mod pe cât de controversat, pe atât de neclar.

Ultimele zile din viață și le-a petrecut imobilizată pe o targă improvizată, în Mănăstirea „Sfânta Treime” din comuna Tanacu, județul Vaslui, într-o încercare eșuată de exorcizare, scrie estnews.ro.

Personalul monahal care a participat la acest ritual a fost fost cercetat, iar în final ex-preotul Daniel Petru Corogeanu și cele patru măicuțe – Nicoleta Sofia Arcălianu, Adina Lucia Cepraga, Simona Bârdănaș și Elena Oțel – a fost închis, după ce a fost condamnați și după ce Patriarhia Română s-a dezis de el.

Cei din "lotul exorciștilor" (așa cum au fost cunoscuți de o lume întreagă niște creștini anonimi) și-au ispășit pedepsele și, într-un fel sau altul, au revenit la viața de rugăciune. Despre ei s-au făcut filme și s-au scris cărți. Unii îi înfierează ca pe cei mai aprigi demoni, alții le zugrăvesc chipuri de sfinți. Asupra Irinei, însă, prea puțini își opresc atenția. Astăzi se împlinesc nouă ani de la înhumarea ei.

În vara anului 2005, știrea că o măicuță a murit în timpul unui ritual de exorcizare ca în Evul Mediu a făcut înconjurul lumii. Se spunea că un preot și patru măicuțe ar fi legat o tânără cu lanțuri de o cruce improvizată și au chinuit-o așa până când sărmana ființă și-a dat duhul. Ca întotdeauna, printre frânturi de adevăr în stare pură și-au găsit loc și exagerările. Cert e că de la o simplă știre s-a ajuns la cărți vândute în tiraje signifiante și filme premiate la festivaluri de profil, iar de aflarea adevărului nu mai par interesați decât o mână de oameni.

Printre aceștia și o echipă de jurnaliști de la BBC. Ei nu și-au propus să afle cine și de ce anume e vinovat, ci doar ce s-a întâmplat cu tânăra Irina Cornici, asupra căreia niciun regizor sau scriitor nu și-a aplecat atenția. Așa se face că jurnaliștii englezi au descoperit că tânăra ar fi murit din cauza injecțiilor cu adrenalină făcute de medici, deși la momentul anchetei.

Cei cinci membri ai „lotului exorciștilor” – preotul Daniel Petru Corogeanu și măicuțele Nicoleta Sofia Arcălianu, Adina Lucia Cepraga, Simona Bârdănaș și Elena Oțel – au fost condamnați pentru „lipsire de libertate urmată de moartea victimei”.

Și-au ispășit pedepsele și deja sunt în libertate, revenind, într-un fel, la viața de rugăcine. Acum, Daniel Corogeanu și cele patru măicuțe fac slujbe într-un schit improvizat și sunt înconjurați de din în ce mai mulți adepți. Singura diferență e că Irina nu mai e în viață.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
1 -2
Stefan
21 Jun 12:50
Postul TV CNN, intr-un reportaj, spunea ca este vorba despre un caz grav de eroare a justitiei iar nefericita Irina Cornici a murit din cauza unei supradoze de adrenalina.
Răspunde
2 -1
Realist
21 Jun 21:23
7 Lasa-ma cu reportajele CNN - TOATE completele de judecata (caci s-a judecat in toate fazele, inclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) au stabilit vinovatia descraieratului de popa si ajutoarelor lui fara minte. Si inca a scapat ieftin, instanta inferioara ii daduse 14 ani de temnita !

Irina Cornici, bolnava psihica, a fost legata pe cruce CU LANTURI, tinuta in frig si cu un prosop in gura timp de 48 de ore. Atat l-a dus mintea pe idi0tul de popa, si mi-e groaza cand ma gandesc cati gandesc la fel ca el, cu mintea intunecata de fantasme antice !

Treziti-va la realitate, nu locuieste nimeni in cer (cu exceptia cosmonautilor , nimeni nu ne ajuta daca nu ne ajutam intre noi .. nimeni nu va indrepta strambatatile lumii daca nu o facem noi insine !
2 -3
Stefan
21 Jun 12:46
Postul TV CNN, intr-un reportaj, spunea ca este vorba despre un caz grav de eroare a justitiei iar nefericita Irina Cornici a murit din cauza unei supradoze de adrenalina.
Răspunde
1 -2
Stefan
21 Jun 12:31
Postul TV CNN, intr-un reportaj, spunea ca este vorba despre un caz grav de eroare a justitiei iar nefericita Irina Cornici a murit din cauza unei supradoze de adrenalina.
Răspunde
4 -2
Cristina-Andreea Mitrescu
20 Jun 19:51
preotul.....si cele 4 maicute...nu "a fost inchis" ci "au fost inchisi." ca "e "mai multi........ saraca limba romana
Răspunde
9 -5
MARIUS
20 Jun 17:55
ASTIA CU EXORCIZARE LOR NISTE IMBECILI PRIMITIVI SPALATI PE CREIER DE NISTE DOGME RELIGII ILUZORI CREATE DE NISTE MINTI PRIMITIVE ACUM 2000 DE ANI , CARE ADUC BOLI MINTALE , ILUZII , SCHIZOPRENIA,UPERSTITI SI CREDINTE FALSE CARE NIMENI PE PLANETA ASTA NU ARE NEVOIE DE ELE CA SA TRAIASCA IN PACE SI FEIRICIRE , CU MOSTE , SFINTI , DEMONI SI INGERI , SI EXORCIZARI IMBECILE ALE UNOR MINTI PRIMITVE CARE SANT BOLNAVE DE ILUZI , BOLI PSYCHE SI CONFUZIE IN CONSTINTA UMANA ; DECI FRATILOR DACA VRETI O MINTE SANATOASA SI CLARA STATI DEPARTE DE TOATE ABERATILE RELIGIOASE SI DOGMATICE ALE SEC 21 , CA NU EXISTA ASA CEVA CA DEMONI SI INGERI , SI DUMNEZEI SA VA SLAVEZA DE LA PROBLEME COTIDIENE , OMUL INVATA SA SE SALVEZE SI SE PROTEJEAZA SINGUR PT CA ASTEA SANT LEGILE UNIVERSALE SA EVOLUATI SI S A VA TREZITI LA REALITATE NU CREDINTE FALSE SI ILUZI CU PUPARE MOASELOR CU OASE DE OAMENI SI CU ABERATI DEMONICE CE SANT BOLI MINTALE !!!!
Răspunde
9 -4
Realist
20 Jun 16:26
Cazul Tanacu este unul exponential pentru halul de ignoranta (brat la brat cu saracia) in care inca se mai zbate Romania in secolul 21 !

- intai, indoctrinarea religioasa a unui asa-zis preot - care a urmat textele privind "exorcizarea" ale altor "maestrii" la fel de inepti, fantome sinistre ale trecutului bigot ;
- apoi ambitia fara masura a tanarului popa, care dorea sa faca din manastirea lui fala regiunii iar lui sa i se duca buhul ca are "har" !
- manastirea n-ar fi putut fi construita fara ajutorul financiar acordat de un asa-zis "om de afaceri" de tip Becali - adica unul imbogatit peste noapte, manelist si analfabet, d'astia care cred ca isi pot cumpara un loc in rai ...

Despre aceste fapte si-a spus cuvantul Justitia - si din pacate rareori ajung autoritati ale Statului in biserici si manastiri - acolo imparat este staretul. Asa si-a zis si popa Corogeanu ..
Răspunde
10 -7
momo
20 Jun 14:19
no comment!
“Am fost expert parte la exhumarea maicutei, din partea preotului acuzat. S-a stabilit, intr-adevar, ca femeia a murit in urma unei supradoze de adrenalina. Nu ma intrebati, nu stiu de ce judecatorii nu au tinut cont de asta…”, a declarat medicul legist Dan Gheorghiu.

modificati titlul ca sa se stie adevarul!
Răspunde
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?