Recunoscut pentru stilul de viaţă excentric, Cătălin Botezatu a fost mereu în centrul atenţiei, iar averea sa a stârnit numeroase discuţii. Ba mai mult, la un moment dat s-a scris că aceasta s-ar ridica la peste 100 de milioane de euro, fiind mai bogat chiar şi decât Irinel Columbeanu.
„De-a lungul timpului, am făcut donaţii importante unor instituţii din România, dar mai ales din afară. Aşa că tot ce rămâne, mult-puţin, va ajunge acolo unde trebuie. O parte din ce am se va duce în scopuri caritabile. Mai mult de jumătate va merge către bătrâni, restul este canalizat către o persoană dragă mie. Prietenii mei ştiu deja că mi-am făcut testamentul, totul e scris. Părinţii mei nu au nevoie de bani, au tot ce le trebuie pentru cât vor mai trăi. Iar moştenitorii mei sunt asiguraţi”, spune Cătălin Botezatu, potrivit clickpentrufemei.ro.