Cât vor câştiga medicii după noua lege a salarizării

 
6 semne că eşti bolnav pe care le ignori, deşi nu ar trebui
6 semne că eşti bolnav pe care le ignori, deşi nu ar trebui

Medicii primari specializați în anatomie patologică și medicină legală vor avea cele mai mari salarii de bază prevăzute de proiectul noii legi a salarizării bugetarilor pentru domeniul Sănătate. Cuprinse între 11.400 de lei și 14.195 de lei, în funcție de gradație, acestea depășesc nu doar nivelul salariilor medicilor primari din alte unități sanitare, ci și pe cel prevăzut pentru managerii de spitale.

Salariul de bază al unui manager de spital ajunge la 9.905 lei la spitalele cu peste 400 de paturi sau la serviciile de ambulanță și la 9.3064 lei la spitalele mai mici. Directorul medical (gradul II) va avea un salariu de bază de 9.631 de lei în spitalele mari și de maximum 8.852 de lei la serviciile de ambulanță.

Funcția de asistent-șef la serviciile de ambulanță aduce un salariu de bază de 6.498 de lei, pentru gradul II, mai mare decât al unui medic specialist cu cea mai mare gradație din unitățile clinice sau din compartimentele de primire urgențe.


Cele mai mari salarii sunt prevăzute pentru personalul specializat în anatomie patologică și medicină legală. Astfel, un medic primar va câștiga, în funcție de gradație, între 11.400 de lei și 14.195 de lei, un medic specialist – între 7.272 de lei și 9.054 lei, un medic rezident – între 5.636 și de lei și 8.092 lei, iar un medic stagiar – între 3.217 și 4.005 lei. În același sector, salariul unui asistent medical cu studii superioare poate ajunge la 7.018 lei, în timp ce pentru asistenții medicali debutanți nivelul minim al salariului de bază este de 1.785 de lei.

Pentru serviciile de ambulanță și compartimentele de primire urgențe, salariile de bază ajung la un nivel maxim de 7.868 de lei, în cazul medicilor primari cu cea mai mare gradație. Pentru medicii specialiști, acestea variază, în funcție de gradație, între 4.170 de lei și 5.192 de lei, pentru medicii rezidenți – între 3.312 lei și 4.563 de lei, pentru medicii stagiari – între 1.899 lei și 2.365 lei. Salariul unui asistent medical debutant pornește de la 1.483 de lei, ajungând la maximum 4.005 lei pentru asistent medical cu studii superioare și gradație maximă.

Personalul medico-sanitar din unitățile clinice are prevăzute salarii de bază mai mici, comparativ cu specializările anterior menționate. Astfel, un medic primar va câștiga cel mult 7.018 lei, la gradația maximă, un medic specialist – maximum 4.563 de lei, un rezident – între 2.948 de lei și 4.245 lei, iar un asistent medical cu studii superioare – maximum 3.464 de lei. Cele mai mici salarii de bază – 1.342 de lei – sunt prevăzute pentru asistenții medicali și tehnicienii dentari debutanți.

Cele mai mici salarii de bază se vor acorda, potrivit proiectului, pentru personalul din alte unități sanitare, cu excepția celor cuprinse în unități clinice, și unități de asistență socială. Un medic primar va fi plătit cu maximum 5.192 de lei, un medic specialist cu cel mult 4.245 lei, un medic stagiar – maximum 2.250 de lei. Cel mai mic salariu de bază 1.342 de lei - este prevăzut pentru asistenții medicali și tehnicienii dentari debutanți. Citeşte mai multe aici.


Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?