Cât de similar cu creierul uman este computerul cu un milion de procesoare

 

O echipă de cercetători a creat cel mai performant computer din lume, care funcționează asemenea unui creier uman. Acesta folosește capacitatea de calcul a un milion de microprocesoare şi este compus din 1.200 de plăci de circuite interconectate.

Este vorba despre computerul Spiking Neural Network Architecture, pe scurt SpiNNaker, care poate să mimeze modul în care funcționează neuronii umani. Cel mai mare computer neuromorf se află în momentul de față în incinta Universității Manchester din Marea Britanie.

„SpiNNaker creează modele ale neuronilor din creierele umane și simulează mai mulți neuroni în timp real decât orice alt computer de pe Pământ”, a explicat Steve Furber, profesor de inginerie a computerelor la University of Manchester. „Sarcina sa principală este să creeze modele parțiale ale creierului: de exemplu, modele ale cortexului, ale ganglionilor bazali”.

Computerul super-puternic cu un milion de procesoare

„SpiNNaker este capabil să simuleze activitatea neuronilor încă din 2016, când folosea 500.000 de procesoare. Varianta sa actuală are cu 500.000 de procesoare mai mult, mulțumită Proiectului Human Brain al Uniunii Europene. Acum poate să realizeze 200 de cvadrilioane de acțiuni în același timp”,  au explicat reprezentanții de la University of Manchester.

Bineînțeles, există și alte computere care au mai multe procesoare, însă niciunul nu are o infrastructură de conectare a procesoarelor precum SpiNNaker. În plus, datorită arhitecturii interne, acesta poate realiza foarte ușor o comunicare excelentă între procesoare, asemenea rețelelor neurale din creierul uman.

„Supercomputerele convenționale au mecanisme de conectivitate care sunt cu mult mai puțin potrivite modelului unui creier care acționează în timp real”, a zis Furber. „SpiNNaker este, cred eu, capabil să modeleze mai multe rețele neurale în timp biologic real decât orice altă mașinărie”.

Însă, nici măcar acest super computer nu poate depăși inteligența creierului uman, care după cum știi este cel mai performant sistem din lume. Ca să înțelegi mai bine, cu toate cele un milion de procesoare, computerul abia atinge un procent din potențialul creierului uman.

Sursă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?