Cărţile zilei: erotism şi dramă în Bucureştiul fanariot; Iliescu, pe când îl iubeau intelectualii

 

Vă prezentăm noi cărţi recenzate la rubrica Bookface difuzată de Realitatea TV. Avem pentru săptămâna aceasta propuneri extrem de variate, de la revista presei intelectuale, la studii sau literatură românească de bună calitate.

Manuscrisul Fanariot – Doina Ruşti. Un roman care va cuceri mulţi cititori români, dacă n-a făcut-o deja. E scris bine, cu alunecări în manierism nu neapărat deranjante, o poveste de dragoste între un migrant/refugiat şi o fată dintr-o familie de romi sclavi. Bucureştiul fanariot e scena întâmplărilor. Ruşti vine să completeze uriaşul val de documentare despre Bucureştii vechi, val care a umplut librăriile în ultimele două decenii. Tema sclaviei romilor e una binevenită. Cartea e scrisă bine, v-ar putea plictisi prin manierisme şi încercări stilistice prea ostentative, dar totuşi vă recomand să n-o săriţi:

Sociologia istorică a lui Henri H. Stahl – Ştefan Guga. Un tânăr cercetător îl readuce în atenţie pe Henri H.Stahl, un intelectual respectat de toată lumea, dar care nu a fost citit, interpretat şi citat aşa cum trebuie. Ştefan Guga îi reciteşte cărţile, îl plasează în marile dezbateri europene din ultimul secol şi constată că Stahl e victima perfectă a celor care-l iubesc. E o iubire ucigaşă care ignoră textele şi intenţiile maestrului şi care-i ridică acestuia un soclu, ignorându-i munca de o viaţă. O carte pe care sociologii, amatorii de ştiinţe politice nu au cum s-o evite.

 

Cronologia vieţii literare româneşti. Perioada postcomunistă – Cercetătorii au strîns articole, au rezumat poziţii publice ale scriitorilor şi intelectualilor în înfierbîntata perioadă de imediat după 1990. Pentru culoare am selectat un text în care Mircea Cărtărescu avea încă încredere în Iliescu (nu se întîmplaseră încă mineriadele, nu erau încă motive de război între intelectuali şi FSN):

Mircea Cărtărescu, într-un articol intitulat Fiziognomie…, avansează un punct de vedere favorabil noii conduceri a României şi a Frontului Salvării Naţionale: „În ultimul timp mă cam deprimă unele supoziţii ale Europei libere, apelurile Doinei Cornea şi, fireşte, în alt plan, comentariile agramate ale câte unui «om de pe stradă», care deja văd în Front o conspiraţie a comuniştilor. (…) Cele ce voi spune, în continuare, vor părea, poate, frivole. Dar a gândi politicul doar în termeni politici mi se pare insuficient. Omul obişnuit nu gândeşte numai aşa. Sau nu doar gândeşte, mai şi simte. Oricum, profit de condiţia mea de «poet» (adică de naiv, în limbajul familiar) ca să spun că îmi plac, îmi sunt simpatici câţiva membri ai actualei conduceri. Fiziognomia e o ştiinţă veche şi cu implicaţii profunde (…). Îmi plac, deci, expresia feţelor şi felul de a fi ale lui Ion Iliescu şi Petre Roman. Intuiţia îmi spune să merg pe mâna lor. Mi-e absolut imposibil să-i bănuiesc de joc dublu, de «comunism camuflat», de sete de putere, de voinţă de dictatură personală, sub o formă sau alta. Nu-i greu să-ţi dai seama că sunt extrem de inteligenţi şi că au o competenţă politică indiscutabilă. Petre Roman (a cărui expresie îmi aduce, uneori, vag, aminte de cea a lui N. Manolescu) a ieşit excelent din clenciul atent şi viclean construit al televiziunii franceze. Despre Ion Iliescu auzisem deja de câţiva ani tot felul de legende. Mi-e neclar prin ce mecanism a ajuns în locul unde se află acum, dar mi se pare omul cel mai potrivit. Dacă voi avea vreodată certitudinea că el a înşelat încrederea poporului şi că i-a «furat revoluţia», îmi voi pierde definitiv încrederea în oameni”.

Aceste volume au apărut în urma unui efort colectiv: Academia Română. Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. CĂLINESCU”.

 

Oliver Sacks – Ochiul minţii. Unul dintre cei mai iubiţi autori de texte ştiinţifice de popularizare. La puţin timp după înregistrările pentru această rubrică, Oliver Sacks a murit. Suferea de o boală pe care apucase să o descrie într-un mare cotidian american. A avut mereu tăria şi precizia în a-şi descrie şi propriile suferinţe, şi pe ale altora. În „Ochiul minţii” găsiţi povestea unor pacienţi cu boli stranii (nu neapărat foarte rare), dar şi un jurnal din spital, după ce autorul îşi descoperă o tumoare.

 

Jargonul autenticităţii – Theodor W. Adorno. Adorno e necruţător cu Heidegger şi fanii acestuia. Jargonul autenticităţii e şi un jargon complice cu ororile Germaniei naziste. Cartea e extrem polemică şi vine să mai domolească plutirile heideggeriene ale intelectualilor români înecaţi în provincialism. Christian Ferencz-Flatz este autorul traducerii şi al unui studiu care prezintă şi emfazele româneşti şi avatarurile jargonului autenticităţii de pe aici.

 

Puteţi vedea toate episoadele Bookface AICI. Rubrica este sprijinită de siteul cartepedia.ro.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?