Carmen Iohannis, apariţie surprinzătoare la reuniunea saşilor, în Sibiu

 

Carmen Iohannis, soţia preşedintelui, a avut o apariţie care a atras privirile tuturor, la Sibiu, unde saşii din întreaga lume s-au reunit acasă.

Astfel, cu o rochie albă, de lungime medie, ochelari de soare şi sandale negre, cu toc, prima doamnă a atras atenţia tuturor atât la defilarea saşilor în costume tradiţionale, când familia prezidenţală i-a salutat pe cei prezenţi, dar şi când famailia prezidenţială a mers în mijlocul mulţimii, pe străzile din Sibiu.

"Astăzi, la Întâlnirea Sașilor transilvăneni, le-am transmis tuturor că respectul față de celălalt, solidaritatea și toleranța sunt valori care ar trebui să ne caracterizeze pe fiecare dintre noi. Doar în acest fel, România Centenarului va avea șansa să fie redescoperită drept loc al oportunităților și prosperității", a scris şi preşedintele, pe pagina sa de Facebook.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?