Care sunt semnele incipiente ale cancerului de colon

 

Conform celor mai recente date Globocan 2012, cancerul de colon (intestinul gros) a urcat pe locul al II-lea în randul celor mai frecvente forme de cancer, atât în rândul femeilor, cât ai al bărbaţilor, în ţara noastră. Datele privind incidenţa acestei boli în România arată că 10256 de români sunt diagnosticaţi în fiecare an cu această formă de cancer, iar 5675 de persoane pierd anual lupta cu boala.

Simptomele cancerului intestinului gros

Semnele şi simptomele cancerului intestinului gros pot varia de la cantităţi microscopice de sânge în scaun până la modificarea tranzitului intestinal.

Cele mai frecvente simptome ale cancerului intestinului gros includ:

  • Sângerare rectală (scaun cu sange)
  • Modificarea tranzitului intestinal
  • Dureri sau crampe abdominale
  • Anemie fără o explicaţie
  • Pierdere inexplicabilă în greutate

Cancerul intestinului gros este diagnosticat cel mai frecvent la persoane cu vârsta peste 50 de ani. De aceea, este recomandat ca toţi cei care manifestă simptome ce pot indica un posibil cancer să se prezinte imediat la medic.

Una dintre cauzele principale incriminate pentru creşterea numărului de cazuri de cancer al intestinului gros este atitudinea generală a publicului.

“Oamenii evită să meargă la medic pentru că le este jenă sau frică. Statistic, la nivel mondial, 93 din 100 de persoane pot fi salvate dacă sunt diagnosticate precoce, prin control periodic! Din păcate, ruşinea îi impiedică pe cei care prezintă primele simptome să apeleze la medic”, a declarat Cezar Irimia, Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România

Intestinul gros este alcătuit din colon şi rect. Alimentele digerate care au fost fragmentate în intestinul subţire ajung în intestinul gros, un tub muscular lung de circa 1,5 metri. Intestinul gros absoarbe apa şi substanţele minerale din bolul alimentar şi elimină materiile reziduale, denumite scaun sau materii fecale.

Prima porţiune de aproximativ 1.3 metri din intestinul gros se numeşte colon, iar restul este rectul. Cancerul intestinului gros este o tumoare solidă, care îşi are originea în straturile interne ale peretelui intestinal, dar poate creşte, străbătând în întregime acest perete.

sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?