Caz incredibil în Liga 1. Un jucător ar fi furat bani din buzunarele coechipierilor

 

Un camerunez de 21 de ani de la Astra Giurgiu, pe numele lui Anatole Abang, este bănuit că ar fi furat bani din buzunarele coechipierilor când aceştia se aflau la antrenament.



Africanul ar fi sustras, în total, suma de 1100 de lei, dar nu s-a oprit aici. Anatole Abang ar fi făcut poze la două dintre cardurile colegilor. Ulterior, acesta ar fi încercat să rezerve bilete de avion la Turkish Airlines, lucru imposibil, din moment ce trebuia introdus codul de validare, primit de colegi pe telefoanele mobile.

Cei de la Astra i-ar fi transmis camerunezului că-l bănuiesc de aceste fapte şi l-au controlat în telefon. Astfel, conform gsp, în telefonul jucătorului s-au găsit pozele cu acele carduri. Păgubiţii au făcut plângere la poliţie.

"E treaba noastră aici în club. Acum suntem în așteptare, sunt doar niște discuții. Totul a rămas în cadrul clubului, însă vor fi făcute niște investigații. Dar nu vreau eu să discut pe aceste teme, eu am treabă cu echipa, mă gândesc la meciul următor", a declarat Gheorghe Mulțescu, antrenorul Astrei, conform sursei citate.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?