„Caracatița” din ograda lui Carmen Dan

Carmen Dan
Carmen Dan

Dezvăluiri incredibile despre ceea ce se întâmplă în interiorul Ministerului Afacerilor Interne, instituție aflată în subordinea ministrului Carmen Dan!



Dezvăluiri incredibile despre ceea ce se întâmplă în interiorul Ministerului Afacerilor Interne, instituție aflată în subordinea ministrului Carmen Dan.

Surse din Poliție au dezvăluit că în Poliția Română ar exista o „caracatiță" a împuternicirilor, iar, pentru a fi „înscăunați" șefi, unii ofițeri ajung să plătească sume fabuloase, scrie Bugetul.ro.

„La nivel naţional, din cele 127 de funcţii de conducere, peste 50 sunt ocupate prin împuternicire, adică peste 40%", scria la jumătatea lunii iunie, Digi24.ro.

Mai mult, conform sursei citate, mai grav ar fi faptul că tot mai multe posturi de conducere din Poliție sunt ocupate de persoane pe care nu le recomandă performanțele profesionale.

Șeful Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, afirma, la vremea respectivă, că din excepție împuternicirea a devenit o regulă, această „armă" urmând a fi folosită în scopuri politice.

„Această împuternicire era o problemă de excepție în sistem atunci când din motive obiective nu puteai să organizezi în 6 luni concursul pentru ocuparea unor funcții de șefi. Problema de fond este că au transformat excepția în regulă și folosesc această armă din punct de vedere politic pentru a-și împuternici acoliții politici", a spus Dumitru Coarnă.

De asemenea, liderul sindicatului Europol, Cosmin Andreica, afirmă că „scopul acestor împuterniciri este de a controla tot ce înseamnă resurse umane, sunt aleși ofițerii obedienți și care execută fără să comenteze, de aici și lipsa de asumare a răspunderii".

Pe lângă scopurile politice, persoanele în măsură de a acorda astfel de privilegii ar câștiga bani frumoși. Sursele Bugetul.ro au dezvăluit că un ofițer ar fi plătit 20.000 de euro pentru a fi numit șef la un serviciu din Poliție.

„Sunt multe astfel de cazuri. Știu o persoană care a plătit 20.000 de euro, pentru a fi adus șef la București", au precizat surse din Poliție.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?