Capitală: A început să ningă. Cum s-au pregătit autorităţile

 

Primăria Capitalei anunţă că au fost pregătite 328 de utilaje pentru a interveni duminică noaptea după ce meteorologii au anunţat ninsoare, operatorii de salubritate urmând să aplice material derapant pe tot parcursul nopţii. U



tilajele urmează să fie poziţionate în mai multe zone ale Capitalei. „Având în vedere avertizarea primită astăzi (duminică, n.r.) de la Administraţia Naţională de Meteorologie care anunţă precipitaţii sub formă de ninsoare în Capitală, Primarul General, Gabriela Firea, a solicitat operatorilor de salubritate ca, pe tot parcursul nopţii, să aplice tratamente cu material antiderapant în pante rampe, poduri şi pasaje, dar şi în zona şcolilor, spitalelor şi a altor instituţii de interes public, astfel încât mâine dimineaţă traficul rutier şi cel pietonal să nu fie afectate. Operatorii trebuie, de asemenea, să plaseze utilaje de deszăpezire în puncte fixe, în toate sectoarele Capitalei, astfel încât să se poată interveni cât mai rapid, în cazul în care condiţiile meteo o vor impune”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Capitalei.

Conform raportărilor, în toate cele şase sectoare sunt pregătite de intervenţie 328 de utilaje, parte dintre aceste utilaje fiind poziţionate, de la cu ora 21:00, în următoarele puncte fixe: Piaţa Constituţiei, Academia Militară, Intersecţia Alexandria/Măgurele/Antiaeriană, Giuleşti, sub podul Grant, Cora Lujerului, Piaţa Victoriei, Cal. Griviţei, Piaţa Română, Bdul. Aviatorilor, Pescăruş, Pta Charles de Gaulle, Cal. Floreasca (Ţărmului), str. Nicolae Caramfil MOL, Aerogării OMV, Gara de Nord, Banu Manta, DN MOL pod Otopeni, Poligrafiei, LUKOIL Jiului, Bucureşti-Târgovişte MOL, Bucureştii Noi OMV, Aleea Privighetorilor (Academia de poliţie), Soş. Chitila OMV, Timpuri noi (metrou), Splai Unirii, vizavi de Horoscop, Fântână Văcăreşti, Apărătorii Patriei, intersecţie Alexandru Obregia cu str.Turnu Măgurele, Fântână Florilor, Platou Pieptănari, Intersecţie Brâncoveanu cu Olteniţei, parc Tineretului (intrarea principala), Rond Coşbuc, Capăt Progresul, intersecţie Luică cu Giurgiului, Pod Europa, Pod Fundeni, Pod Pipera, Pod Dna. Ghica, Dna. Ghica/Colentina, Pasaj Obor, Capătul tramvaiului 14.

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?