Cantităţi importante de apă au fost descoperite pe Lună

Foto: wordpress.com
Cantităţi importante de apă îngheţată au fost descoperite pe suprafaţa Lunii, a anunţat vineri NASA, subliniind caracterul major al acestei descoperiri cu implicaţii potenţial excepţionale.


"Am găsit apă, şi nu doar puţină, ci în cantităţi importante", a declarat Anthony Colaprete, responsabilul ştiinţific al misiunii LCROSS (Lunar Crater Observation and Sensing Satellite).

Un alt oficial al NASA a spus că este vorba despre "o descoperire majoră".

În cursul misiunii de luna trecută, NASA a făcut sonda LCROSS să cadă într-un crater în apropiere de polul sud al Lunii, pentru a putea studia materialele rezultate din impact.

În momentul contactului sondei cu suprafaţa Lunii, gheaţa a fost pulverizată. Vineri, NASA a prezentat primele informaţii ce arată prezenţa apei în crater, unde temperaturile pot scădea sub -170 de grade Celsius.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?