Conform meteorologilor, vom mai avea parte de ploi și furtuni, în special în zona montană, însă căldura excesivă ne va pune cele mai mari probleme weekendul acesta.
Până mâine seară este în vigoare o informare meteo, potrivit căreia disconfortul termic va fi ridicat în cea mai mare parte a țării. În sud și în vest, temperaturile maxime vor atinge 35-36 de grade Celsius.
”Vorbim de diconfort termic ce se va menține accentual pe parcursul după-amiezelor, iar local, în regiunile vestice, sudice și sud-estice indicele temperatură-umezeală ITU va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade, mai ridicate, spre 35 - 36 de grade, local în Oltenia, în Muntenia și izolat în Banat și Crișana, unde și nopțile vor fi tropicale.
Și azi vor fi manifestări de instabilitate atmosferică pe arii restrânse, la munte și pe spații mai mici în vestul țării, iar duminică se vor semnala local în zonele montane și submontane și pe arii restrânse, cu probabilitate mai mare în partea de vest și nord-vest a țării”, a declarat, la Realitatea TV, Oana Catrina, meteorolog de serviciu la ANM.