Canabisul, legalizat în scop terapeutic

 

Parlamentul cipriot a votat vineri în favoarea legalizării cultivării şi utilizării de canabis în scopuri medicale, raliindu-se astfel mai multor ţări membre din Uniunea Europeană.



Un amendament la legea naţională asupra drogurilor şi substanţelor psihotrope autorizează acum importarea de seminţe şi de plante de canabis destinate cultivării în scopuri terapeutice.

Legea oferă un cadru pentru eliberarea de permise pentru cultivarea de canabis în scop medical, permise ce vor fi acordate doar pentru trei societăţi în primii 15 ani, pentru a nu admite ca acesta să ajungă pe piaţa neagră.


Utilizarea de canabis în scop medical va fi prescrisă persoanelor care suferă de dureri cronice din cauza unui cancer, SIDA, reumatismului sau glaucomului.

Potrivit estimărilor oficiale, producţia anuală de canabis medical s-ar putea ridica la 180 de milioane de euro, de care va beneficia majoritar statul.

"Sperăm că procesul va fi lansat imediat pentru sute de pacienţi în căutarea unei alternative, a unei căi non-chimice prin care să-şi gestioneze problemele de sănătate", a subliniat vineri Partidul Verzilor din Cipru într-un comunicat.

Legea mai trebuie să fie publicată în Jurnalul Oficial.

În jur de 30 de ţări pe plan global, dintre care 20 din cadrul UE, autorizează în prezent canabisul în scop terapeutic. În noiembrie, Grecia a eliberat primele permise pentru cultivarea de canabis în scop medical.

 

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?