Trenul Inter Regio 1665 Bucureşti Nord –Iaşi a fost scena unei adevărate revolte la sfârşitul săptâmânii trecute, când călătorii care şi-au cumpărat bilete la clasa I aveau să constate la urcarea în vagon că au parte de condiţii mai proaste decât cele de la clasa a II-a, scrie adevarul.ro.
Vineri seară, călătorii, unii dintre ei persoane bolnave care tocmai părăsiseră spitalul, au crezut, iniţial, că au fost încurcate vagoanele. În loc de aer condiţionat, banchete ergonomice, compartimente aerisite sau o toaletă civilizată, călătorii de la clasa I s-au trezit în compartimente înghesuite într-un vagon vechi, ce provine de la un tren personal, fără aer condiţionat, cu banchete rupte şi cu toaletă insalubră. Iar ca pachetul oferit de CFR să fie complet, vagonul de clasa I nu era nici iluminat pe timpul nopţii.
Şeful de tren le-a prezentat scuze călătorilor Nemulţumiţi, călătorii i-au cerut socoteală şefului de tren. Explicaţia acestuia a fost că vagonul în cauză este folosit temporar, cel care aparţine garniturii aflându-se în revizie de joi, 17 iulie. Acesta a declarat că a adus la cunoştinţa superiorilor de la staţia de destinaţie, Iaşi, că vagonul nu corespunde clasei I, însă decizia de a se folosi această clasă, cu condiţii inferioare, le-a aparţinut superiorilor.
Citeste mai mult pe adevarul.ro.
Citeste mai mult pe adevarul.ro.