"Câinii" au învăţat din nou să muşte. Dinamo s-a impus cu 3-1 la Iaşi

 
Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
Dinamo s-a impus cu scorul de 3-1, duminică, în deplasare, în faţa celor de la Poli Iaşi, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Andrei Cristea (2) şi Adrian Cristea, pentru "câini", în timp ce gazdele au punctat prin Ignatov.

Debutul de meci a fost unul liniştit, fără ocazii de poartă, ba chiar cu execuţii demne de începători, cum a fost cea a lui Adrian Cristea care a vrut să şuteze la poartă dar a trimis mingea în aut.

A fost nevoie de un moment de sclipire al lui Claudiu Niculescu, coborât până la mijlocul terenului, care l-a văzut excelent pe Torje şi l-a lansat pe acesta cu o pasă foarte bună, iar tânărul mijlocaş dinamovist a tras după el doi oameni şi pe portarul Marc, pentru ca apoi să-i paseze lui Andrei Cristea, care a înscris din apropiere în poarta goală (19).


Nici după gol jocul nu s-a legat prea bine, iar avantajul "câinilor" a fost anulat în minutul 28, când Stojan Ignatov a profitat de faptul că a fost lăsat liber la marginea careului, la un corner, şi a marcat cu un şut de la 20 de metri, în stânga lui Dolha, care era "mascat".

Scorul pauzei a fost 1-1, iar la reluare Dinamo a mai punctat de două ori. Celălalt Cristea de pe teren, Adrian, şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor (58), după o fază creată tot de Torje şi Niculescu, iar Andrei Cristea a reuşit dubla (63) la o fază trasă la xerox cu cea de la prima reuşită, dar de această dată cu Alexe în rol de servant.

În ciuda faptul că Dinamo s-a distanţat, ieşenii nu au predat armele şi au insistat în atac, încercând să reducă din diferenţă, dar Straton a lovit bara (66), iar şuturile lui Balde şi Ignatov au fost scoase de Dolha şi Moţi, de pe linia porţii.

CASETA TEHNICĂ:
POLI IAŞI - DINAMO 1-3 (Ignatov 29 / Andrei Cristea 20, 61, Adrian Cristea 58)

Poli Iaşi: Marc - Mihajlov, Ad. Ilie (Buta 65), L. Munteanu, Pecnik (Costache 46) - Ignatov, Straton, Cr. Bratu - Bujor (Miclea 60), Balde, C. Constantin. Antrenor: Petre Grigoraş.

Dinamo: Dolha - Scarlatache, L. Goian, Moţi, Pulhac - Torje, N'Doye, Ad. Cristea, Boştină (L. Rus 72)- A. Cristea (Zicu 80), Niculescu (Alexe 59). Antrenor: Cornel Ţălnar.

Cartonaşe galbene: Pecnik 36, Cr. Bratu 74 / Scarlatache 76, Dolha 90

Arbitri: Alexandru Deaconu - Dragoş Iliescu, Eduard Crângaşu

Stadion: Emil Alexandrescu; Spectatori: 6.000.

Vezi aici cum s-a desfăşurat meciul Poli Iaşi - Dinamo, scor 1-3.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?